Orădenii participă la turneul de la Baia Mare
Dornici de o figură cât mai frumoasă la revenirea în eşalonul de elită, dar şi conştienţi că reacomodarea cu rigorile primei divizii handbalistice va fi una extrem de grea, formaţia de handbal masculin orădeană se pregăteşte intens în această perioadă, disputând numeroase jocuri de verificare.
După ce au triumfat la turneul desfăşurat săptămâna trecută la Arena "Antonio Alexe", competiţie în care orădenii şi-au testat forţele în compania unor adversari de prim rang (patru componente ale Ligii Naţionale şi o prim-divizionară din Ungaria), handbaliştii orădeni vor fi prezenţi, la sfârşitul acestei săptămâni, la turneul organizat de clubul Minaur Baia Mare. Alături de formaţia gazdă şi de CSM D&C Oradea vor mai fi prezente formaţiile UCM Reşiţa (deţinătoarea la zi a Cupei Cupelor) şi Universitatea Agronomia Cluj-Napoca. Vineri, orădenii vor disputa două jocuri, iar sâmbătă, unul. Pentru jocurile din cadrul patrulaterului de la Baia Mare, antrenorul Adrian Rus va folosi întreg lotul ce-l are la dispoziţie, mai puţin pe Simeria şi Adzic, cei doi acuzând uşoare accidentări, astfel că vor fi menajaţi pentru a fi apţi la meciul de debut al orădenilor pe prima scenă, programat duminică, 16 septembrie, în compania echipei CSM Medgidia. Astfel, vor face deplasarea la Baia Mare jucătorii: Borodi, Leu - Liberţ, Munea, Câtu, Nedelcu, Alexandru, Albu, Mateaş, Cârstoaia, Nemenco, Taşcă, Telehuz. Formaţia orădeană va pleca mâine spre municipiul Baia Mare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.