FCM Târgovişte - FC Bihor Oradea 1-0 (1-0)

Echipa orădeană este pe cale să stabilească un nedorit record pe acest final de campionat. FC Bihor a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie, dar şi fără gol marcat! Ultima dată când "roş-albaştrii" s-au bucurat a fost în etapa a 27-a, la meciul de pe teren propriu, cu Minerul Lupeni (3-2).

Seria rezultatelor negative nu a putut fi întreruptă nici la Târgovişte, într-o deplasare lungă de care bihorenii nu s-au arătat deloc încântaţi. Nici rezultatul final (0-1) nu le-a dat motive de satisfacţie. A fost un meci pe care târgoviştenii l-au început mai bine. Au avut iniţiativa şi chiar dacă nu au exercitat o presiune accentuată la poarta oaspeţilor au izbutit să puncteze în minutul 34. Câţa a executat o lovitură liberă din poziţie laterală şi C. Anton a deviat mingea cu capul surprinzându-l pe Fildan. La adăpostul avantajului, echipa gazdă nu a mai contat în ofensivă. Orădenii au îndrăznit mai mult după pauză, dar fără efect pe tabela de marcaj. "Prima repriza a aparţinut gazdelor, care au avut un şut pe poartă şi au dat gol. Repriza secundă, am fost peste adversar, am avut trei ocazii clare, dar suferim la finalizare. Asta e marea problemă. Atât le pot reproşa băieţilor, că nu au izbutit să marcheze, pentru că s-au străduit să obţină un rezultat bun", susţine antrenorul principal Gheorghe Silaghi, care a contat pe Fildan - Ţârcă, Ambruş, Muscă, Lorincz (65 Floruţ) - Opriceană, Pocian (68 Săndulescu), A. Achim - Ayza, Lukacs (75 Răzvan Ardelean), Andor.
Arbitri: Florin Constantin (Ilfov) - la centru; Gabriel Stroe (Piteşti), Valentin Avram (Bucureşti) - asistenţi, Mihai Ianovschi (Piteşti) - rezervă. Observator FRF: Olah Iosif (Sfântu Gheorghe).
FC Bihor are posibilitatea de a pune punct perioadei sterile miercuri după-miază, când la Oradea va veni FC Caracal, faţă de care are de luat o revanşă după eşecul surprinzător din tur.