CSM U Oradea - Magic Sibiu Într-un joc programat astăzi, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", de la ora 17.00, formaţia orădeană CSM Universitatea va primi replica echipei Magic Sibiu. Meciul contează pentru etapa a III-a a returului Diviziei A de baschet feminin. Parcursul destul de bun al echipei orădene în actualul campionat şi evoluţiile uneori pline de spectaculozitate ale tinerelor jucătoare orădene, au readus publicul orădean la meciurile fetelor. Chiar dacă numărul spectatorilor este redus în comparaţie cu cel de la meciurile băieţilor, încet-încet, echipa feminină îşi câştigă un loc în inimile suporterilor, care încep să aprecieze munca antrenoarelor Adriana Niculescu (principal) şi Suzana Onaca (secund), două tehniciene datorită cărora baschetul feminin orădean a renăscut şi începe să-şi facă loc spre vârful ierarhiei autohtone. Pentru jocul de astăzi, gazdele îşi doresc nespus victoria, dar misiunea nu este deloc uşoară atât prin prisma faptului că sibiencele sunt un team apropiat valoric de cel orădean, cu acelaşi obiectiv (calificarea în play-off), cât şi prin aceea că două dintre cele mai bune jucătoare orădene, Tămăşdan şi Georgevici, acuză accidentări, cele două pregătindu-se la turaţie redusă în această săptămână. Dar ambele vor fi cu siguranţă în teren la meciul de astăzi, pentru că aportul lor poate fi decisiv în economia unui meci şi, deocamdată, prezenţa lor este imperios necesară. Antrenoarea echipei orădene, Adriana Niculescu, se arăta destul de circumspectă, considerând că şansele sunt relativ egale: "Sibiul este o formaţie incomodă, care ne poate pune destule probleme. Vom încerca să repetăm jocul bun din finalul turului şi sper să evităm acele sincope din finalurile de meci, care ne-au fost de atâtea ori fatale. Din păcate, Georgevici şi Tămăşdan nu s-au putut antrena normal, ambele acuză dureri, dar sper că vor juca, avem nevoie de ele în teren. Încă suferim la jocul sub panou, am avea nevoie de un pivot, care să ştie jocul, să o pună atunci când are ocazia, dar cred că şi această problemă se va rezolva la timpul potrivit. Ţinând cont de întăririle celorlalte echipe, va fi foarte greu să reuşim calificarea în grupa 1-8, avem nevoie şi de noroc", ne-a declarat principalul formaţiei orădene. În etapa a XIV-a a Diviziei A de baschet feminin, se mai dispută meciurile: ICIM Arad - Municipal Târgovişte; Someş Tiger Dej - Naţional Iaşi; Olimpia WB Bucureşti - Sportul Studenţesc Omnilogic Bucureşti; CET Govora - CST Alexandria; Rapid CFR Marfă Bucureşti - U MC Cluj-Napoca. Clasament 1. Municipal Târgovişte 13 13 0 0 1114-624 26 2. BC ICIM Arad 13 10 3 0 1023-704 23 3. Olimpia Bucureşti 13 10 3 0 1040-753 23 4. Sportul Studenţesc 13 9 4 0 878-826 22 5. CET Govora 13 7 6 0 854-796 20 6. Rapid Bucureşti 13 7 6 0 902-839 20 7. U MC Cluj-Napoca 13 6 7 0 918-957 19 8. Magic Sibiu 13 5 8 0 744-921 18 9. CST Alexandria 13 4 9 0 757-987 17 10. CSM U Oradea 13 4 9 0 812-861 17 11. Naţional Iaşi 13 3 10 0 757-993 16 12. Someş Tiger Dej 13 0 13 0 649-1165 13