Oradea va găzdui o gală Local Kombat!
Promotorul Eduard Irimia a confirmat, ieri, că Oradea va găzdui a 33-a gală Local Kombat organizată în România. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă organizată la sediul Direcţiei pentru Sport a judeţului Bihor. Competiţia va avea loc pe 9 aprilie, de la ora 21.30, în Sala Sporturilor "Antonio Alexe" şi va fi transmisă în direct de Pro TV.
Nume importante
"Main eventul" serii vor fi confruntările în care vor fi angrenaţi Daniel Ghiţă şi orădeanul Alexandru Lungu. Vor mai urca în ring şi Sebastian Ciobanu, care a lăsat o impresie excelentă în ultima gală K1, cea de la Budapesta, Andrei Buda, Ionuţ "Pitbull" Atodiresei şi Corneliu Rus. Până acum, doar ultimul îşi cunoaşte adversarul, în persoana francezului Joachim Tomas.
Vine Ignaşov sau Poturak
Victorios prin KO la Budapesta în mai puţin de 30 de secunde, Daniel Ghiţă se va lupta cu Alexei Ignaşov sau Dzevod Poturak. Oponentul românului va fi ales de public. "Vom provoca iubitorii de K1 la un sondaj, pentru a vedea cu cine vrea lumea să se bată Daniel Ghiţă. La Budapesta a învins Ignaşov, dar eu i-am dat cupa pentru cel mai bun luptător al galei lui Poturak. Ignaşov e mai tehnic, iar Poturak iese la luptă, e mai spectaculos. Rămâne de văzut care va fi decizia oamenilor", a spus organizatorul Eduard Irimia. Ghiţă şi-ar dori să se dueleze cu Ignaşov: "Este un nume cunoscut în K1 şi aş face doi paşi înainte dintr-o dată, în timp ce un meci cu Poturak ar fi o revanşă pentru mine".
Alexandru Lungu, în ring
Şi Alexandru Lungu, care va lupta pe stilul MMA (mixed martial arts), îţi doreşte un adversar puternic. "Aş prefera să fie cât mai bun şi să aibă peste 140 de kilograme, să vadă lumea o bătaie adevărată şi să plece mulţumită de la sală", consideră orădeanul, care l-a sfârşitul săptămânii va pleca la Bucureşti, unde timp de o lună se va pregăti la Academia "Ciprian Sora".
Promotorul Eduard Irimia a dezvăluit că există posibilitatea unui duel între Lungu şi Bob Sapp. "Printr-un SMS managerul acestuia mi-a transmis că ar fi posibilă o confruntare între Alex Lungu şi Bob Sapp. Ar fi extraordinar să se întâmple asta", este de părere Irimia.
Cele şase meciuri principale ale galei de la Oradea vor fi precedate de trei confruntări de mai mică anvergură, protagonistul uneia dintre acestea fiind orădeanul Ionuţ Brânză.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.