Tulburare mare au iscat în rândul copiilor (da, copiilor!), părinţilor, antrenorilor, iubitorilor tenisului sau ai mişcării pentru sănătate, în general, cuvintele domnului primar Ilie Bolojan, privind intenţia Primăriei de a distruge cele zece terenuri de tenis de la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea, împreună cu vestiarele, instalaţia de nocturnă şi tot ce presupune o baza sportivă şi transformarea ei într-o parcare cu plată.

Luaţi prin surprindere de aceste triste, sinistre chiar, veşti, însăşi vieţile noastre s-au schimbat. Proiectul Şcolii de Tenis care prindea contur începea să fie ameninţat. La club, orice dialog pe teme de specialitate legate de iniţierea şi performanţa în sport sau alte probleme specifice aluneca implacabil spre aceeaşi întrebare despre planurile unora care păreau că vin din alte sfere, străine naturii umane: „Ăştia chiar vor să distrugă terenurile?" Mărturisesc, la început tulburarea m-a împresurat şi pe mine. Pentru că până atunci nu găsisem un răspuns satisfăcător, i-am pus aceeaşi întrebare care mă frământa unui jurnalist care mai venea să se destindă la câte un meci de tenis: „Cum poate un singur om să hotărască schimbarea unei baze sportive, cea mai mare arenă de tenis din Oradea, într-o parcare cu plată? Răspunsul a fost dezarmant de simplu: „Pentru că omul acela are puterea." Am simţit o răceală pe şira spinării. N-am făcut niciodată politică, dar atunci mi-a fost pentru prima dată frică de politicieni. În timp, tulburarea aceea s-a transformat pentru mine în cu totul altceva. Acum, când intru pe poarta bazei sportive spun şi eu ca şi psalmistul: „Facă-se voia Ta, Doamne aici şi în tot locul stăpânirii Tale, că mult Te-am întristat în aceşti ani. Iar Tu, în bunătatea Ta, nu m-ai luat la jumătatea zilelor mele ci, după mare mila Ta mi-ai îngăduit să văd minunile Tale". Treptat, întristarea iniţială s-a preschimbat într-o pace sufletească, în acel fel de liniştire de care vorbesc părinţii filocalici. Aşa i-am devenit recunoscător primarului Ilie Bolojan pentru că am găsit în mine acea fărâmă de smerenie şi s-a mai surpat o parte din mândria pierzătoare de suflet.

P.S. În jurul apartamentului din Rogerius unde locuiesc, sunt zece farmacii. Ce poate fi mai edificator privind starea de sănătate a noastră şi a copiilor noştri? Nu mai construim parcuri sportive! Nu sunt rentabile! Iar pe cele care se construiesc cu trudă şi curaj le dărâmăm şi ridicăm parcări. Scădem cu voia noastră speranţa de viaţă a oamenilor pe altarul câştigului cu orice preţ, înrobindu-ne banului uitând că sunt şi lucruri nepreţuite. Dacă aş fi moderatorul unei emisiuni a candidaţilor la Primăria Oradiei în această campanie electorală, le-aş pune acestora întrebarea: „Domnilor, ce credeţi că este mai plăcut lui Dumnezeu: bucuria unui copil din Oradea sauŢeţchea care păşeşte pentru prima dată pe dreptunghiul de zgură roşie a unui teren de tenis sau toate parcările lumii?"

Mircea-Teodor DRĂGOI, director executiv al C. S. "Voinţa" Oradea