CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea 2-1 (0-1)

După cum s-au desfăşurat "ostilităţile" în prima parte a partidei CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea, existau premisele obţinerii unui rezultat pozitiv de către echipa vizitatoare. Deşi orădenii au condus cu 1-0, iar, la 1-1, gazdele au rămas în inferioritate numerică, oltenii au găsit puterea să marcheze golul victoriei, cu 14 minute înaintea finalului timpului regulamentar de joc. Astfel, "roş-albaştrii" au irosit o şansă mare de a rămâne în "coasta" primelor clasate, care se bat pentru promovare.

Prima parte a jocului a fost una de tatonare, fără ocazii mari la cele două porţi. În minutul 38, FC Bihor a reuşit să deschidă scorul: Cătălin Bucur a şutat de la circa 18 m, balonul a fost deviat şi s-a oprit în plasa porţii apărate de Perianu (0-1).
După pauză, gazdele au ieşit mult mai hotărâte de la vestiare şi au reuşit egalarea în minutul 51: Stromajer a luat o acţiune pe cont propriu şi l-a învins pe Szasz, cu un şut de la 12 metri (1-1). Peste trei minute, gazdele au rămas în inferioritate numerică. După un meleu produs la centrul terenului, "centralul" Baboia a arătat câteva cartonaşe galbene şi, după consultarea cu Irina Mârţ, i l-a arătat pe cel roşu lui Gârlă, "asistenta" observând că fostul jucător de la "U" Craiova l-a lovit pe Şomodean. Din păcate pentru orădeni, evenimentul i-a "înrăit" pe vâlceni, aceştia reuşind să marcheze golul victoriei în minutul 76, prin Daniel Orac (2-1).
"Am avut 1-0 la pauză, ceea ce ne-a convenit. La 1-1, am avut superioritate numerică. Nu ştiu, poate ne-am speriat de un rezultat pozitiv. Am pierdut prea multe baloane la mijlocul terenului şi i-am favorizat pe vâlceni să vină peste noi", a declarat Vig Zoltan la finalul partidei.

Marcatori: Stromajer 51, Daniel Orac 76 / Cătălin Bucur 38
CSM Rm. Vâlcea: Perianu - Pasăre (62 Mihuţ), Popescu, C. Dinu, Popa - Goge, Câju, Gârlă, Dobre (68 Daniel Orac) - Stromajer, Enache (78 Săceanu). Antrenor: Alin Artimon.
FC Bihor Oradea: Szasz - Ţârcă, Muscă, Şomodean, Sânmărtean (81 Răzvan Radu) - Baiano, Opriceană, Novak (62 Butuc), Cătălin Bucur - Ayza (66 V. Florea), Lucas. Antrenor: Vig Zoltan.
Cartonaş roşu: Gârlă (CSM Râmnicu Vâlcea) - min. 54
Arbitri: Claudiu Baboia (Bucureşti) - centru, Irina Mârţ (Bucureşti) şi Ionuţ Babadac (Alexandria) - asistenţi. Observator FRF: Nicolae Lupescu (Bucureşti).