Oltchim, în finala Ligii!
Oltchim a devenit prima echipă românească prezentă într-o finală de Liga Campionilor, după 1990. Campioana României mai are în palmaresul internaţional câştigarea Cupei Cupelor, a Trofeului Campionilor (ambele în 2007) şi a două Cupe IHF (1984 şi 1989). Finala este programată în dublă manşă, în 8-9 mai (turul), respectiv 15-16 mai (returul). Tragerea la sorţi a ordinii meciurilor va avea loc în 20 aprilie, la Viena. Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca meciul de pe teren propriu din finala Ligii Campionilor, la Bucureşti, în Sala Polivalentă.
Obiectivul echipei antrenate de Radu Voina în acest sezon european a fost calificarea în finala Ligii Campionilor, fază în care adversara sa a ajuns de cinci ori, câştigând competiţia de două ori (2006 şi 2009).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.