Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică - O reprezentantă a LPS Bihorul, pe locul al treilea
În perioada 23-26 aprilie, anul curent, Constanța a fost localitatea în care s-a derulat etapa națională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică. Cu acest prilej, Rebeka Silvia Mitar, eleva LPS Bihorul, a reușit să se claseze pe locul al treilea.
Liceul cu Program Sportiv Bihorul Oradea este din nou pe podium printr-o reprezentantă a sa la Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică după ce, aceeași elevă reușea anul trecut, la Iași, să se claseze pe locul al doilea. Rebeka Silvia Mitar, care este în prezent eleva clasei a XII-a B, a obținut nota 9.10 la acest concurs, performanță care i-a adus medalia de bronz la nivel național. Alături de Rebeka, la concursul de la Constanța au mai participat alte două eleve ale LPS Bihorul. Este vorba despre Amira-Maria Pavel (clasa a X-a B), cea care a obținut nota 7.20, și Daria-Ioana Pop (clasa a XII-a B), notată cu 7.30. Toate cele trei eleve sunt pregătite în cadrul LPS Bihorul de către profesoara Korodi Iboia. „Este o realizare remarcabilă și suntem mândri de ele”, transmit cei de la LPS Bihorul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.