Echipa de baschet a Şcolii Dacia a mai făcut un pas spre fazele superioare ale Olimpiadei Gimnaziilor. Baschetbaliştii pregătiţi de prof. Alexandra Zamfir au câştigat etapa pe judeţ, în care au devansat, în această ordine, Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta şi Liceul Tehnologic "Szalardi Janos" Sălard.

Componenţa echipei învingătoare: Vlad Marinău, Tudor Cuc, Mihai Cherecheş, George Vicaş, Vlad Hăulică, Paul Bembea, Raul Ciaca, Paul Ghite, Victor Lunca, Denis Pătcaş, Radu Sburlea, Cristian Galchiş, Andrei Galchiş, Patrick Tocuţ, Tudor Zoicaş.

Profesorii organizatori ai etapei pe judeţ, desfăşurată în sala de sport "Mircea Nistreanu" de la Şcoala Dacia au fost Alexandra Zamfir şi Costel Ene. În faza inaugurală, pe municipiu, echipa şcolii Dacia a luat faţa formaţiilor Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" şi Şcolii Gimnaziale "Nicolae Bălcescu".