Olimpia Satu Mare - FC Bihor 3-0 (1-0) - S-au prezentat degeaba
Gazon: bun
Spectatori: aproximativ 400
Marcatori: Fl. Mureşan 8, Iuhas 72, Svarczkopf 79
Olimpia: Anca Trip - D. Muntean, Fl. Mureşan, C. Ene, Iuhas (cpt.) - Gavrilescu (79 D. Lukacs), R. Rus (46 Villand), Svarczkopf, Faur - D. Lemac (59 Feier), Al. Boştină. Rezerve neutilizate: Şuta - V. Bujor, Bălău, Dragoş. Antrenor: Tiberiu Csik
FC Bihor: Fildan - Mihuţ, Fl. Lazăr (cpt.), Mintaş, R. Lupu (46 A. Achim) - C. Străuţ, M. Popa (67 Ianc) - Fl. Pop, Ov. Bic, Sorian (79 I. Cuc) - R. Lukacs. Rezerve neutilizate: Sălăjan - Luduşan, Bactăr, M. Staicu. Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitri: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - la centru; Ferencz Tunyogi (Zalău), Radu Despa (Baia Mare) - asistenţi. Observatori FRF: Grigore Tomoioagă (Rm. Vâlcea) şi Lucian Bălan (Baia Mare).
Într-un meci de vacanţă, FC Bihor s-a comportat ca atare, făcând figuraţie la Satu Mare. În schimb, echipa locală Olimpia şi-a respectat statutul de echipă profesionistă şi a administrat orădenilor o înfrângere la scor de neprezentare (3-0).
În faţa unui adversar solid şi probabil de teama unui eşec la scor, antrenorul Alexandru Pelici a preferat să mizeze, cu una-două excepţii, pe jucători cu experienţă la acest nivel. Chiar şi aşa, echipa orădeană a fost depăşită la toate capitolele de Olimpia, care a forţat doar în unele momente ale jocului. Sătmărenii au taxat repede superficialitatea oaspeţilor şi în minutul 8, Fl. Mureşan l-a învins pe Fildan din mijlocul careului (1-0), după un corner executat de Gavrilescu. Ultimul l-a servit şi pe Faur (15), care din apropiere a reluat puţin peste poartă. Replica orădenilor a venit abia în minutele de prelungiri, când Anca-Trip a respins cu dificultate mingea expediată de Sorian de la 25 de metri. Nici golgeterul Lukacs (68) nu a fost inspirat, şutând peste din 10 metri. Tot dintr-o fază fixă, Olimpia şi-a valorificat superioritate, C. Iuhas (72) trimiţând cu capul din 6 metri sub bară mingea centrată din corner de Gavrilescu (2-0). Fostul jucător al Luceafărului, Svarczkopf (79) a majorat avantajul cu un şut puternic de la 25 de metri (3-0), iar în prelungiri Villand putea marca şi el, dar Fildan s-a opus unui nou gol. Lângă "excursioniştii" experimentaţi din lotul orădean a apărut spre final şi un junior de 17 ani, Iulian Cuc, care cu acest prilej şi-a făcut debutul la prima echipă. Oricum, dezamăgitoare exprimarea FC Bihorului, care sâmbătă are ocazia de a mai atenua din impresia nefavorabilă lăsată la Satu Mare şi chiar în acest campionat. "O victorie meritată pentru Olimpia, dacă e să privim rezultatul, am avut și noi însă ocaziile noastre, pe care nu am reușit să le fructificăm. Așa cum am mai spus, Olimpia este surpriza plăcută a campionatului, însă elevii mai au fost cu gândul la vacanță. Mai avem un joc, sâmbătă, acasă cu CS Mioveni, va fi ultimul meci din acest sezon, încă un test pentru unii jucători. Ar trebui să-și revină și să nu mai trateze cu gândul la vacanță și acel meci, pentru că pentru ei orice joc reprezintă un test. Fiind ultimul meci, va trebui să ne luăm la revedere de la spectatori într-un mod plăcut", a comentat Alexandru Pelici, antrenorul orădenilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.