Secția de Ashihara Karate a Clubului Sportiv „Bihorul” Beiuș și-a încheiat activitatea din 2020 cu obișnuitul examen de sfârșit de an, evenimentul desfășurându-se duminică, 20 decembrie, la sala de sport din incinta Stadionului Municipal „Francisc Matei”.

 

Cei 32 de luptători prezenți au avut de trecut unul dintre cele mai riguroase examene, aceștia evoluând în fața lui Shihan Nicu Dascălu, directorul Departamentului Ashihara din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, șef al comisiei departamentale de arbitri și fost campion mondial. Examenul de sfârșit de sezon s-a desfășurat în parametrii scontați, toți cei 32 de karateka promovându-l, detalii oferindu-ne chiar Sensei Ghiță Toderici, antrenorul acestora. Interlocutorul nostru a precizat că examinarea a cuprins probele obișnuite – tehnica de bază (statică și dinamică), apoi Kata și Kumite – iar mai mulți dintre elevii săi au trecut la centuri superioare, dintre aceștia remarcându-se Mircea Hartmann, care a obținut 2 Kyu și centura maro.

Cu ocazia examenului de sfârșit de an, au fost premiați cei mai valoroși karateka beiușeni din 2020, iar ordinea a fost următoarea: Anamaria Mihale și Robert Igaș (locul I), Ștefan Galea (locul II), Gabriel Toderici și Mircea Hartmann (III). În condițiile pandemiei de coronavirus, Sensei Ghiță Toderici a ținut să răsplătească și prezența constantă la antrenamente, premianții acestei categorii fiind: Robert Igaș, Mario Redac, Nicolas Toderici, Anamaria Mihale, George Bat si Carla Toma. La finalul evenimentului, toți sportivii au primit cadouri de la Moș Crăciun, sacul acestuia fiind umplut de generoșii sponsori apreciază munca și rezultatele obținute de Sensei Ghiță Toderici și elevii săi.

De altfel, eforturile constante și încununate de atâtea succese au fost remarcate și de Shihan Nicu Dascălu: „Ca de obicei, sunt foarte mulțumit, pentru că echipa de la Beiuș este condusă de Sensei Ghiță Toderici, care este un om care s-a sacrificat și, de când s-a apucat de arte marțiale și până în prezent, nu a făcut decât să mențină această echipă într-o formă extraordinară, ei fiind între primele cele mai bine pregătite șase cluburi din România și asta se datorează seriozității și energiei pe care el le aduce în această zonă.”

Cât privește bilanțul acestui an, Sensei Ghiță Toderici a precizat că secția de arte marțiale a Clubului Sportiv „Bihorul” Beiuș a funcționat cu 47 de sportivi legitimați, în 2020 nefiind legitimat niciun sportiv – chiar dacă au venit mulți începători – motivul fiind pandemia care a dus la anularea competițiilor. Interlocutorul nostru s-a declarat mulțumit, în primul rând, de grupul format – circa treizeci de sportivi cu prezență constantă la antrenamente – anunțând că pe aceștia se bazează și pentru competițiile anului 2021. Cât privește participarea la competiții, contextul epidemiologic din 2020 a dus la anularea majorității evenimentelor programate, singurul concurs desfășurat în acest an fiind Campionatul Național de Ashihara Karate – Kata (28 noiembrie, Brașov), de unde cei șapte sportivi beiușeni participanți s-au întors cu trei medalii, două de aur și una de argint.

Profitând de prezența la Beiuș a marelui campion Shihan Nicu Dascălu, i-am cerut oficialului Federației Române de Arte Marțiale, să anunțe programul competițional pentru 2021: „2020, din păcate, nu ne-a oferit prea multe; a trebuit să găsim variante să organizăm și Campionatul Național de Kata. Pentru 2021, programul competițional va fi ca și cel pentru 2020! Deci, tot ce-a fost programat pentru 2020 va fi programat și pentru 2021, inclusiv Campionatul Mondial, care se va desfășura la București, în noiembrie. Avem campionatele naționale, un campionat european, mai avem câteva cupe, una pe litoral, alta la Piatra Neamț și, în special, la Brașov.”

Până la reluarea competițiilor, pentru karateka beiușeni urmează o scurtă vacanță, după care, în perioada 4-10 ianuarie, vor participa la stagiul național de pregătire, de la Arieșeni.