Luceafărul Oradea îşi continuă marşul triumfal spre Liga a II-a la fotbal. Ieri după-amiază, liderul seriei a 5-a din cel de-al treilea eşalon a învins cu 4-1 (1-1) pe Millenium Giarmata, într-o partidă care a contat pentru etapa a XXI-a.

Fanii liderului au avut unele emoţii în debutul jocului, bănăţenii deschizând scorul în minutul 3 prin Cornăţeanu, care l-a învins pe Goia cu un şut de la 16 m, la colţul lung (0-1). În minutul 10, Roşu este agăţat în careu de Toma, iar penalty-ul dictat de "central" este transformat de Paina (1-1). Peste şapte minute, Roşu îl "ţinteşte" pe Constantinescu de la 8 m. În ultimul minut al primei reprize, Gârba trimite puternic de la circa 30 m, dar Goia respinge în corner. După pauză, Paina (49 şi 51) ratează două bune oportunităţi, iar Tăut (59) execută puternic o lovitură liberă din lateral, portarul advers scoţând de la vinclu. Trei minute magice pentru gazde hotărăsc soarta meciului. În minutul 68, lansat în adâncime, Lupaşcu rămâne faţă în faţă doar cu portarul şi trimite în plasă pe sub acesta (2-1). Peste un minut, Roşu încheie cu gol o frumoasă acţiune personală (3-1). În minutul 70, Roşu reuşeşte "dubla", trimiţând în poartă peste portarul advers (4-1). Scorul putea lua proporţii, dar Roşu (84) şi Ţârlea (90+2) ratează două bune oportunităţi.

Marcatori: Paina 10 - 11 m, Lupaşcu 68, Roşu 69 şi 70 / Cornăţeanu 3

Luceafărul: Goia - Letan, Cura, Tăut, Molnar L. - Roşu, Svarckopf (86 Ţârlea), Ember, Muntean (89 Popescu) - Lupaşcu (Neaga 78), Paina (65 Ianc).

Antrenor: Florin Fărcaş.

Millenium: Constantinescu - Oneţ (76 Marincu), Toma, Gârba, Francescu (76 Itu) - Blănaru, Leucă, Mânecan, Codrea - Cornăţeanu (83 Lukics), Bărbosu.

Antrenor: Călin Cojocaru.

 

Ieri s-au disputat încă două partide din cadrul acestei etape:

Şcolar Reşiţa - Unirea Sânnicolau Mare   1-0 (1-0)

Marcator: Miok 9

CFR Simeria - Gloria Arad         4-1 (4-1)

Marcatori: Suciu 9 şi 36, Găceanu 12, Riviş 27 / Ad. Popa 23

Partidele FC Hunedoara - Nova Mama Mia Becicherecu Mic şi ACS Recaş - CF Bihorul Beiuş se dispută astăzi.

Termo Tr. Severin * - Autocatania Caransebeş 0-3.

Naţional Sebiş şi FC Timişoara II stau.

CLASAMENT

1. Luceafărul Oradea        19     14     4       1       43-14         46 (+16)

............................................................................................................

2. Autocatania Caransebeş  19     9       6       4       26-17         33 (+6)

3. CFR Simeria                   19     8       7       4       39-17         31 (+4)

4. FC Hunedoara                 18     9       4       5       30-19         31 (+4)

5. Naţional Sebiş                 18     8       4       6       20-15         28 (+1)

6. ACS Recaş                     16     7       4       5       27-21         25 (+1)

7. FC Timişoara II                17     7       4       6       27-24         25 (+1)

8. Unirea Sânnicolau           17     7       4       6       21-19         25 (+1)

9. Millenium Giarmata         17     5       6       6       26-33         21 (-3)

10. Gloria Arad                   19     4       7       8       23-28         19 (-4)

11. Termo Tr. Severin *        19     5       4       10     18-34         19 (-8)

12. Şcolar Reşiţa                18     4       5       9       13-28         17 (-10)

13. Becicherecu Mic           18     2       5       11     14-30         11 (-16)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

14. CF Bihorul Beiuş         16     3       2       11     13-41         11 (-16)

* Termo Turnu Severin s-a retras din campionat după încheierea turului şi va pierde restul meciurilor cu 0-3.

Etapa a XXII-a (vineri, 15 aprilie, ora 17.00): Gloria Arad - CF Bihorul Beiuş, Unirea Sânnicolau Mare - ACS Recaş, Millenium Giarmata - Şcolar Reşiţa, FC Timişoara II - Luceafărul Oradea, Autocatania Caransebeş - FC Hunedoara. CFR Simeria - Termo Tr. Severin * 3-0. Naţional Sebiş şi Nova Mama Mia Becicherecu Mic vor sta.