Stadion: Crişul
Spectatori: cca. 250
Marcatori: Galea 11) / Grosu 35 (11 m), Dumiter 72, 88
Cartonaşe galbene: Iaz, Mitrea, Vancea, Fogoroşi, Olar / Iova, Jude, Crişan, Monenciu
Cartonaşe roşii: Mitra 45, Butuc 71
Arbitri: Marius Omuþ, Octavian Şovre, Marius Chereji
Observator AJF: Octavian Ştreng
La juniori: 0-6
Crişul: Toderaş - Târţ, Iaz, L. Popa, Mitra, Vancea, Fogoroşi, Ardelean, Olar, Galea, Butuc. Antrenor: Mircea Madar
Luceafãrul: Goia - Pop, Iova (66 Briciu), Bulz, Jude, Dumiter, Crişan (59 Mih), Cipău, Ember (78 Gavriş), Grosu, Filip (65 Monenciu). Antrenor: Florin Fărcaş.


La sfârşitul meciului, la vestiare, antrenorul oaspeţilor i-a apostrofat pe unii dintre jucătorii săi pentru prestaţia slabă din acest meci. Nemulţumirea lui Fărcaş s-a datorat atitudinii jucătorilor în teren, lipsei de combativitate şi concentrare în fazele de poartă.
Derbyul etapei, aşteptat cu mult interes de suporterii echipei din Aleşd şi nu numai, trebuia să ofere un meci la cote valorice superioare, întrucât se întreceau două echipe de valoare, a căror prestaţii şi rezultate confirmă poziţia lor în clasament. Deşi obiectivele celor două combatante sunt diferite, oaspeţii sunt aproape de barajul de promovare în liga a III-a, iar gazdele, cu posibilităţi financiare reduse, sunt fără obiectiv, dar cu orgoliu sportiv, au oferit în prima repriză un joc antrenant şi echilibrat, în care ocaziile de gol au fost prezente la ambele porţi, însă gazdele au fost cele care au deschis scorul, în minutul 11, prin Galea. Oaspeţii, prin cele patru ocazii clare, l-au evidenţiat pe portarul Toderaş, care, atent şi inspirat, a păstrat poarta "curată" doar până în minutul 35, când Iaz comite fault în careu, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Grosu. Din păcate, în minutul 45, Mitra este eliminat pentru cumul de cartonaşe, lăsându-şi echipa în inferioritate o repriză. În al doilea mitan, datele problemei s-au schimbat. Aleşdenii, în 10 jucători de câmp şi cu vântul împotrivă, rezistă tot mai greu asaltului şi presiunii impuse de oaspeţi, încercând să păstreze egalul de pe tabelă. Tentativa reuşeşte doar până în minutul 71, când Butuc vede "roşu" şi este eliminat pentru injurii, accentuând dezechilibrul numeric şi parafând imposibilitatea păstrării rezultatului de egalitate. În minutul următor eliminării (72), oaspeţii reuşesc, prin aleşdanul Dumiter, să înscrie al doilea gol, acelaşi jucător recidivând în min 88 când, scăpat singur spre poartă, îl lobeazã pe Toderaş, stabilind scorul final,1-3. Jucătorii Crişului, antrenorul Mircea Madar şi întreaga tribună au contestat vehement decizia centralului de reluare a meciului după eliminarea lui Butuc, înainte ca acesta să părăsească incinta terenului, conform regulamentului. Oaspeţii, pe fondul acestor nemulţumiri, au profitat şi au înscris al doilea gol. Chiar şi în acest dezechilibru numeric, gazdele au avut două ocazii de a marca, una evitată in extremis de un apărător, care a scos mingea de pe linia porţii. Deşi învinşi, în condiţiile sus-menţionate, jucătorii Crişului merită felicitări pentru angajamentul şi determinarea de care au dat dovadă, demonstrând prin calitatea jocului prestat că rămân o echipă de top.