Multipla campioană a Bihorului la minifotbal îşi va afla mâine adversarii de la Campionatul Naţional organizat în perioada 2-4 iulie, la  Râmnicu-Vâlcea. AEK Oradea a fost plasată în urna a doua la tragerea la sorţi de la Arenele Traian.

Tot acolo se vor desfăşura şi meciurile, urmând să fie montat un gazon sintetic de calitate, omologat FIFA, chiar de compania lui Spiros Baltsavias, managerul AEK Oradea, o „deschizătoare de drumuri" în România când vine vorba de amenajarea de terenuri cu iarbă artificială.

La turneu vor participa 16 echipe. 15 calificate de la Supercupa României de la Oradea, unde AEK a ajuns până în sferturile de finală, şi echipa gazdă Boromir Râmnicu Vâlcea.  La Oradea, AEK a înregistrat patru victorii şi o înfrângere, părăsind competiţia după un singur gol primit în partida cu Real Yry Team Iaşi.

Echipele vor fi repartizate prin tragere la sorţi în patru  grupe a câte patru formaţii. Primele două clasate se vor califica în faza eliminatorie. Echipele clasate pe locurile 3 în grupe vor continua competiţia în cadrul Cupei „Boromir”, tot în sistem eliminatoriu.

Urna 1

Nova Vita Târgu Mureş

Glissando Timişoara

Premiere Arad

Real Yry Team Iaşi

 

Urna 2

Golden Boys Bacău

Borussia Hermannstad

AEK Oradea

Luciano Arad

 

Urna 3

HDS Drobeta

MFC Ploieşti

Ajax Dulcissimo Galaţi

Chedra Tax Doel Plan Ploieşti

 

Urna 4

Regio Braşov

FC Buzău

Arsenal Constanţa

Boromir Râmnicu Vâlcea