A mai rămas o zi până la debutul ACS CAO 1910 Oradea la barajul de promovare în Liga a III-a. Campioana Bihorului va juca mâine de la ora 17.30, cu CSM Satu Mare, echipă care a remizat la zero cu Someșul Dej, în miniturneul de la Zalău.

Florin Fărcaș, antrenorul principal echipei orădene, a avut astfel ocazia să se edifice asupra potențialului adversarelor. „Vom întâlni două echipe bune și ambițioase, cu destui jucători cu experiență la nivel superior. CSM Satu Mare mi s-a părut o echipă așezată, organizată, iar Someșul o formație bătăioasă și destul de tehnică. Am sesizat, însă, și puncte slabe, de care sper ca noi să profităm”, a afirmat Florin Farcaș.

Tehnicianul orădean crede că echipa sa are suficiente argumente pentru a emite pretenții la promovare într-o mini-grupă echilibrată. „Suntem încrezători în forțele noastre. Știm că în astfel de partide încărcătura emoțională este foarte mare și sper ca băieții să-și stăpânească bine emoțiile și să  joace fără trac. Trebuie să abordăm meciurile cu curaj, pentru că doar așa vom putea îndeplini obiectivul promovării”, a comentat Florin Farcaș.

Pentru sătmăreni este un meci de totul sau nimic, mai ales că la finalul primei partide au pierdut cu 3-5 la loviturile de departajare cu Someșul, criteriu de departajare în caz de egalitate perfectă la încheierea turneului. „Mergem miercuri să câștigăm cu CAO Oradea și să promovăm în Liga a III-a. Chiar am calculat după meci și după ce am văzut celelalte rezultate că dacă învingeam sâmbătă eram deja promovați. E clar cea mai echilibrată serie cu echipe apropiate ca valoare. Nu avem decât varianta victoriei”, a declarat Zoltan Ritli, antrenorul lui CSM Satu Mare pentru Gazeta de Nord-Vest.

Al doilea joc al formației orădene, cu Someșul Dej, va avea loc duminică, 9 august, tot de la ora 17.30. Toate jocurile de baraj se dispută fără spectatori.