O victorie şi două înfrângeri la finala "Gheorghe Ola" - FC Bihor 2006, locul 6 pe ţară
Pe lângă oboseala unui drum de zece ore, micuţii jucători au avut parte de diferite neplăceri la faţa locului. Deşi a avut rezervare, delegaţiei FC Bihor i s-a comunicat că nu mai are loc în hotel. După două ore de stat prin holuri, organizatorii i-au cazat la Odobeşti, la 13 kilometri de Focşani. Orădenii au pierdut primul meci, 1-2 în faţa LPS Suceava, după ce la pauză conduceau în urma golului lui Andrei Moga. FC Bihor a început nefast a doua partidă, cu CSŞ Caransebeş, care a încheiat prima parte cu un avantaj de două goluri, însă în repriza secundă bihorenii şi-au revenit, marcând de trei ori prin Denis Sala, Andrei Moga şi Raul Clemeniuc.A urmat a treia partidă din grupă, cu CSM Focşani, decisivă pentru calificarea în primele patru echipe din ţară. Pe lângă riposta adversarului, orădenii au avut de înfruntat şi ostilitatatea arbitrilor, chiar şi la o categorie de vârstă atât de mică. La scorul de 0-0, Denis Sala a scăpat singur cu portarul fiind faultat, dar arbitrii nu au fluierat nimic. O fază aproape similară câteva minute mai târziu, dar cu Andrei Moga la minge, a fost sanţionată cu lovitură liberă, însă portarului i-a fost acordat doar cartonaşul galben, în loc de roşu, ceea ce ar fi dus la o eliminare de 5 minute fără drept de înlocuire. Până la urmă, moldovenii s-au impus cu 2-1, reuşita oaspeţilor, una de generic, aparţinând lui Andrei Moga, situat pe locul II în clasamentul golgheterilor, cu 3 goluri. Oricum de apreciat parcursul FC Bihorului într-o competiţie care a început cu aproape 500 de echipe din ţară. La turneul final au evoluat Laurenţiu Nicoară, Alex Dulău, Vlad Dana, Luca Buciuman, Vlad Duma, Denis Sala, Andrei Moga, Raul Clemeniuc, Lucas Ciuciu, Andrei Matea.
Campioană naţională a devenit Academia Hagi, care a dispus cu 3-2 (0-0), după loviturile de departajare, de CSM Focşani. Locul 3 a revenit LPS Suceava, care a trecut cu 4-1 (1-1), tot în urma loviturilor de la 7 metri, de Luceafãrul Cluj Napoca.
La sfârşitul turneului, toţi copiii au fost recompensaţi de către Federaţia Română de Fotbal cu tricouri, iar fiecare echipă a primit câte două mingi şi diplomă. În plus, finalistelor le-au fost decernate trofee de către fostul internaţional Miodrag Belodedici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.