Readusă pe linia de plutire după egalul de la Arad, scos în derby-ul orgoliilor cu UTA, echipa orădeană are nevoie de o victorie sâmbătă în faţa Jiului Petroşani pentru a aborda mai liniştită partidele rămase din acest campionat. În caz contrar, "roş-albaştrii" riscă să intre în hora retrogradării. Partida de pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va începe la ora 11.00.

Ceva mai bine situată în ierarhia seriei a II-a decât Bihorul, Jiul este o echipă incomodă, dar cu prestaţii oscilante. Petroşenenii sunt capabili să se bată de la egal la egal cu primele clasate, dar şi să piardă cu alte formaţii mai slab cotate. Pentru orădeni, acest meci intră în categoria celor cu nivel mediu de dificultate. Cu o atitudine corespunzătoare, luciditate şi inspiraţie, "roş-albaştrii" se pot impune împotriva unei grupări destul de liniştite din punct de vedere al locului din clasament (7). În precedentele deplasări, echipa din Valea Jiului a contabilizat câte trei victorii şi remize plus şase înfrângeri, marcând 14 goluri şi încasând 17. Un succes în dauna "minerilor" ar fi absolut necesar, mai ales că programul orădenilor în etapele viitoare nu este deloc uşor. FC Bihor urmează să întâlnească, în general, adversari aflaţi într-o situaţie disperată, care se zbat să se menţină în eşalonul secund. Dincolo de acest aspect, "roş-albaştrii" au datoria de a se reabilita în condiţiile în care în această jumătate de retur satisfacţiile oferite fanilor au fost infinit mai puţine decât dezamăgirile.
Formaţii probabile
FC Bihor: Szasz - Ţârcă, Muscă, Şomodean, Floruţ - Opriceană, Baiano, Tomaz, Ayza - Lucas, Lukacs. Absenţi: Filip, D. Sânmărtean - suspendaţi; Ambruş, Lipitor, Mândru, V. Florea - accidentaţi, C. Bucur - la echipa a doua. Antrenor principal: Vig Zoltan.
Jiul: Hotoboc - Ir. Dumitru, Pintilii, V. Stancu, Vădrariu - Răduţoiu, Drăghici, M. Gheorghe, Gheţi - Afrem, Antohi. Antrenor principal: Daniel Timofte.