România a câştigat Grupa D la Campionatul European din Franţa, după o evoluţie superbă în faţa Norvegiei. Tricolorele s-au impus cu 31-23 în faţa campioanei Europei.

Norvegia a fost învinsă din nou după 18 ani la un turneu final. Şi în ce manieră. Yuliya Dumanska a fost jucătoarea meciului. Reprezentativa nordică a fost pentru prima dată sub presiune după foarte mulţi ani, încă atât de devreme într-un turneu final, iar toată lumea a fost curioasă să vadă cum răspunde maşinăria de handbal a lui Thorir Heigeirsson. În ultimii ani, România a fost destul de aproape de Norvegia în mai multe rânduri, dar de fiecare dată i-a lipsit ceva pentru a trece şi peste adversară. De această dată, întreaga delegaţie tricoloră a simţit că Loke, Lunde şi celelalte campioane nordice pot fi, în sfârşit, doborâte.

România şi Norvegia au început partida la un nivel foarte ridicat, a fost, de fapt, handbal total, văzând cum se mişcă cele două naţionale în atac. Fiecare tabără a jucat perfect, astfel că după minutul 6 aveam deja un număr dublu de goluri, scor 6-6. Yuliya Dumanska a avut apoi prima paradă a meciului, iar de aici a apărut şi declicul. România a continuat să joace perfect, iar roboţeii Norvegiei au început să dea rateuri.

Naţionala tricoloră a prins încredere, a început să acopere mai bine semicercul, să recupereze mingi şi să pună o presiune din ce în ce mai mare pe adversară. Eficienţa atacului a fost fixată la 75%, iar a şuturilor la poartă la 79. Practic, echipa a pierdut o singură minge în atac.

Neagu a continuat să-i ţină la respect pe portarii adverşi, iar Yulia Dumasnka a vrăjit barele porţii. Campioana Europei a trimis de patru ori la rând în bară, iar România s-a desprins la un incredibil 17-10 în minutul 24. Dumansla a continuat să facă minuni, dar am contabilizat şi primele două interevenţii ale legendarei Katrine Lunde. România a intrat la cabine cu un avantaj cât se poate de clar, după o prestaţie magnifică, 18-12.

Norvegia nu s-a împăcat deloc cu această situaţie şi a schimbat puţin registrul în apărare, devenind şi mai mobilă, dar şi mai agresivă. România nu a găsit calea spre gol după reluare timp de vreo şase minute. Partea pozitivă este că tricolorele au stat bine în apărare, Dumanska a intervenit din nou oportun, iar campioana Europei a redus doar două goluri din diferenţă, 14-18.

Până la urmă, Cristina Neagu a găsit o breşă în apărarea adversă, a pătruns şi a spart gheaţa în partea secundă. Cu această reuşită, România s-a reîncărcat, Denisa Dedu a parat o aruncare de la 7 metri, Neagu a continuat recitalul în atac şi a ajuns la 5 goluri consecutive, iar Crina Pintea l-a obligat din nou pe Hergeisson să ia time-out, după ce diferenţa de şapte goluri din prima parte s-a refăcut, 21-14 (min. 39).

Selecţionerul Norvegiei a încercat aproape orice, dar România nu a putut fi mişcată, pentru că a continuat să fie solidă în toate poziţiile şi foarte greu de oprit, chiar au mai apărut şi anumite ratări. Pintea a dus tabela la un incredibil 27-19 (min. 49), Dumanska a fost în continuare minunată, iar suporterii români au început să numere până la 10, diferenţa de care s-a apropiat România.

În minutul 52, Hergeirsson a solicitat un ultim time-out, încercând să limiteze dezastrul, dar înfrângerea nu a mai avut cum. Cristina Neagu a avut sânge de mare campioană până la final şi a dus diferenţa şi mai sus, 28-19. După ce au debutat inclusiv Polocoşer şi Zamfirescu, cu vedetele naţionalei retrase pe bancă, România a închis tabela la 31-23, după unul din cele mai frumoase meciuri din istoria recentă a naţionalei. Tricolorele merg în Main Round cu patru puncte, iar duminică, de la ora 19.00, va înfrunta Olanda, într-un meci care ar putea asigura calificarea în semifinalele Campionatului European. Ce vis!

România - Norvegia 31-23 (18-12)

Dedu, Dumanska - portari; Udriştioiu 1, Geiger 4, Buceschi 4, Neagu 11, Perianu, Laslo 1, Ardean-Elisei 1, Pintea 3, Florică, Polocoşer, Băcăoanu, Zamfirescu, Chiper 5, Dragut 1.

Antrenor: Ambros Martin

Silje Solberg, Lunde - portari; Reistad 1, Arntzen 1, Kristiansen 5, Loke 1, Waade, Oftedal 1, Aune 5, Brattset 3, Sulland 4, Herrem 1, Sanna Solberg 1, Tomac, Jacobsen, Ingstad.

Antrenor: Thorir Hergeirsson.