Practicanţii tenisului de toate vârstele, legitimaţi sau amatori, vor avea parte de o provocare lansată de revista Tenis Partener. Mai precis, un concurs cu etape în diferite oraşe din ţară organizat în paralel cu turneele incluse în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

Participarea la acest circuit este condiţionată de încheierea unui abonament pentru zece numere ale publicaţiei Tenis Partener, în valoare de 84 de lei sau de achitarea unei taxe de 35 de lei. În contul acestor sume, amatorii "sportului alb" vor primi un card de participare cu care vor putea să-şi facă un cont pe site-ul concursului şi îşi vor evalua nivelul de pregătire la care se află. Jucătorii vor concura la categoria care s-au înscris, iar în cazul în care vor câştiga două turnee, vor promova la o secţiune superioară. "Afară se practică astfel de turnee, iar în România pentru prima dată au venit cu ideea cei de la revista Tenis Partener şi BCR. Există o scară de la 5 la 10, în care la 10 se încadrează jucătorii de Cupa Davis sau cei care sunt clasaţi în primii 1.000 ATP. Categoria 5 se adresează jucătorilor amatori", a precizat Traian Miclea, preşedintele clubului Speranţa Oradea.
Calendarul circuitului va fi publicat după 1 aprilie. Un concurs de acest gen este programat la Oradea între 12 şi 14 iunie, pe terenurile bazei sportive Voinţa. "Ne-am gândit ca turneul de la Oradea să se adreseze categoriilor 5, 6, care ştim că sunt foarte populate la noi, şi 8. Am ales categoria 8 deoarece aici sunt mai puţin jucători, dar se pot înscrie şi cei care sunt de categoria 7", a precizat Mircea Drăgoi, directorul CS Voinţa.
Cuantumul taxei de înscriere va fi între 40-80 de lei, suma rezultată urmând să rămână cluburilor care găzduiesc astfel de turnee. Primii clasaţi vor fi recompensaţi cu materiale sportive şi, posibil, bani, în funcţie de opţiunile sponsorilor.