O posibilă competiţie transfrontalieră - Liga Regională la fotbal
Iniţiatorii acţiunii preconizate să fie finanţate din fonduri europene sunt Dumitru Voloşeniuc, directorul Ape-Crişuri - filiala Bihor şi finanţator la Sporting Lugaş, şi Kiss Alexandru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor. „Banii nu sunt mulţi, dar îi putem atrage pentru deplasări şi cheltuieli de organizare ale meciurilor, astfel încât participarea să nu încarce bugetul cluburilor. O competiţie în plus ar fi binevenită şi ar creea o emulaţie în rândul iubitorilor fotbalului", a declarat Dumitru Voloşeniuc la prezentarea proiectului transfrontalier. În primul an competiţional, 2013-2014, ar participa primele 4 clasate din Liga a IV-a, primele 3 din seriile I şi II şi primele 2 din seria a III-a a Ligii a V-a. Meciurile din grupe (6 a câte 4 echipe) sunt preconizate să se desfăşoare duminica, între 20 octombrie şi 24 noiembrie, pentru ca partidele din fazele eliminatorii în care vor ajunge primele două clasate din fiecare serie plus cele mai bune 4 echipe situate pe locul 3, să aibă loc, miercurea, în intervalul 4 mai - 8 iunie, finala fiind programată la Oradea sau Debrecen. Iniţiativa de a organiza o astfel de competiţie este bună, dar rămâne de văzut dacă se vor găsi soluţii şi pentru devansarea meciurilor oficiale din campionat.



DUTE LA LIBA.FC.BIHOR SA NU TE FURE (s-au fu...)nimeni.LASA-I PE ALTI SA PROMOVEZE FOTBALUL BIHOREAN (pt.LIBA-GASCA-RATA s.a.)
HAI CA NE-AM FURAT DESTUL INTRE NOI.HAI SA LE-O TRAGEM SI LA UNGURASI.II FURAM PE ASTIA DE-O SA INCEAPA SA VORBEASCA SINGURI.