O nouă întâlnire atractivă la Ştei - Prima ,,luptă'' dintre bihoreni şi hunedoreni
"Corviniştii" au învins
Astfel, un nou episod s-a derulat la sfârşitul săptămânii trecute, când bihorenii au avut ca adversari o echipă alcătuită din foşti jucători din perioada de glorie a echipei Corvinul Hunedoara, antrenată în aceea vreme de Mircea Lucescu. Disciplina instaurată atunci de galonatul tehnician român a fost pusă în practică şi la acest meci, deoarece ca o echipă care se respectă hunedorenii au sosit la timp în Ştei, echipaţi la „patru ace" din punct de vedere a echipamentului sportiv, dar mai ales plini de amabilitate, prietenoşi chiar dacă la Ştei aveau puţine cunoştinţe. Organizatorul acestui meci a fost Sandu Balaj, directorul Bazei Sportive Viitorul, fost jucător de fotbal, printre altele şi la echipele Mureşul Deva, Aurul Brad, unde a fost coleg cu Petru Clep, Florin Berindei, ca să enumerăm doar câţiva. Oficialităţile de primire au durat foarte puţin, mirajul balonului rotund fiind prea puternic, iar timpul ideal pentru fotbal a fost aliatul „sportului rege", chiar pe un dreptunghi la dimensiuni reduse. Meciul (două reprize a câte 30 de minute) s-a jucat pe bune, fiecare garnitură dorind victoria, care a aparţinut până la urmă hunedorenilor (7-8), chiar dacă la pauză gazdele aveau avantaj (4-3), unul fragil totuşi. În ciuda „ghioceilor" de la tâmple jucătorii au demonstrat din plin ştiinţa jocului, iar printre spectatori, componenţii echipei CSO Ştei au putut admira pe viu câteva din „artificiile" hunedorenilor, dar şi a bihorenilor printre care s-au regăsit foşti jucători care au activat pe prima scenă fotbalistică a ţării. Fl. Galea (9) şi V. Popa (13) au marcat pentru gazde, oaspeţii ratând imediat două lovituri de pedeapsă prin Clep (14) şi Văietuş (16), pentru ca să reducă din handicap la şutul lui Bălan (21). Imediat Galea (22) a marcat, oaspeţii ripostând prin Modârcă (24), pentru ca tot Galea să scuture din nou plasa (28). Scorul la puază, 4-3 pentru gazde, a fost fixat de Ştef (29) la ultima fază a reprizei.
Formidabil au început hunedorenii partea a doua când au înscris de cinci ori consecutiv prin Modârcă (33, 50), Ştef (35, 38) Văietuş (36), care au dus scorul la 3-8. Alin Fofiu (53) a reuşit primul gol al reprizei secunde pentru gazde, iar Bălan (55) a deviat în propria poartă, pentru ca Sandu Balaj (57) să înscrie stabilind scorul final, (7-8).
Selecţionata bihorenilor: Raul Fofiu - Voicu Popa, Florin Vasile Galea, Marius Junc, Iulian Balaj, Alexandru Boc, Sandu Balaj, Alin Fofiu, Crăciun Pele, Florin Micula.
Selecţioner: Voicu Popa.
Corvinul Hunedoara: Petru Clep, Marcel Băieşu - Florin Berindei, Marcel Ştef, Alin Modârcă, Florea Văietuş, Velu Căluşer, Eugen Bălan, Ioan Dita, Viorel Hosu, Octavian Spânu.
Selecţioner: Gheorghe Cătană.
Antrenor secund: Şerban Valentin.
Maseor: Mircea Florea.
Amintiri din perioada de glorie
Ca de obicei la astfel de întâlniri a urmat şi „repriza" a treia unde de această dată „scorul" a fost egal, toţi jucătorii fiind la mare înălţime. În prima parte s-au disecat fazele mai deosebite din timpul partidei, după care s-au depănat amintiri din perioada lor de glorie. Chiar dacă este o fire mai puţin comunicativă, Florea Văetuş, a ieşit în „relief" cu câteva întâmplări expuse, una deosebit de interesantă de la un meci împotriva fostei echipe fanion a judeţului nostru, FC Bihor, în care a marcat după pauză trei goluri. El avea un „rămăşag" cu Mister Luce' prin care acesta îi oferea un lănţişor de aur în cazul marcării a trei goluri. „La pauză Mister Luce' mi-a zis să joc ce ştiu, nu să mă gândesc doar la pariu, sfat care s-a dovedit a fi foarte util, chiar dacă pierzantul era tocmai dânsul", a spus printre nenumăratele amintiri Florea Văetuş. Prezent în mijlocul evenimentelor, ing. Iulian Balaj, primarul oraşului Ştei, foarte cunoscut în lumea fotbalului naţional (fiind fost jucător în prima divizie, arbitru, observator) a mulţumit „corviniştilor" pentru vizita făcută, cu promisiunea revanşei de la Hunedoara, unde mai mult ca sigur prieteniile făcute vor fi mult mai închegate, dăinuind în timp.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.