La Casa Fotbalului a avut loc ieri ceremonia de absolvire a cursanților de la licența UEFA PRO, generația 2018. Printre absolvenţi s-au numărat şi trei antrenori orădeni: Dan Dobai, Paul Popovits şi Cosmin Bărcăuan.

 

Cursurile actualei generații de absolvenți ai licenței UEFA PRO au început în martie 2017 și s-au încheiat în iunie 2018, odată cu examenul final.„Am avut, în total, 16 module de câte 3 zile, care s-au întins pe o durată de 510 de ore. Perioada minimă recomandată de UEFA a fost de 360 de ore”, a explicat Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori.

Diplomele au fost înmânate de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. „Vă felicit pentru parcursul vostru! Un antrenor nu trebuie să pună capăt procesului de învățare odată ce a luat licența, așa că nu ezitați să apelați la noi dacă vă putem sprijini în diferite programe de pregătire. Vom face în așa fel încât Școala Federală de Antrenori să vă poată prezenta periodic noi tendințe în fotbalul european prin participarea la cursuri de perfecționare. Noi ne dorim să lucrăm cu voi, cu cei mai buni antrenori, așa că vă urez să câștigați trofee și să creșteți cât mai mulți jucători români! Multă baftă în noua provocare!", a declarat Răzvan Burleanu.

Absolvenții cursurilor licenței UEFA PRO, generația 2018, sunt Alexandru Andrași, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Alin Chița, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornățeanu, Nicolae Dică, Laurențiu Diniță, Dan Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Adrian Mihalcea, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Constantin Oprescu, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Ioan Petrescu, Ladislau Popovits, Cristinel Țermure, Aurel Țicleanu, Valeriu Tiță.