La aproape zece luni de la numire, selecţionerul Mirel Rădoi îşi începe mandatul la naţionala României cu un meci din noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Astăzi, de la ora 21.45 (Pro TV), "tricolorii" înfruntă pe Arena Naţională selecţionata Irlandei de Nord.

În duelurile cu nord-irlandezii, România are un palmares echilibrat: două victorii, două înfrângeri şi un egal. Ultimul joc direct, desfăşurat în urmă cu cinci ani la Belfast, s-a încheiat nedecis (0-0). Faţă de loturile de atunci, România mai are patru jucători (Tătărușanu, Chiricheș, Grigore și Maxim), iar nord-irlandezii nu mai puţin de 12! În schimb, şi Irlanda de Nord a schimbat și ea recent selecționerul, Ian Baraclough fiind numit in iunie, direct de la naționala U21, la fel ca şi Mirel Rădoi.

După partida de la București, tricolorii vor juca pe 7 septembrie, în deplasare cu Austria. Din grupa României mai face parte Norvegia.

Lotul României

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 67 selecții/0 goluri), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)

    Fundași: Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 57/0), Alin Toșca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 1/0)

    Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4)

    Atacanți: Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Pușcaș (Reading, 14/6), Sergiu Buș (FCSB, 0/0)

Programul României din Liga Națiunilor:

    4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (21:45)

    Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)

    Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)

    Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)

    Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)

    Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45).