O manifestare sportivă care şi-a atins scopul
În organizarea Clubului Sportivilor Veterani, în colaborare cu Liceul "Don Orione" şi Colegiul Tehnic "Transilvania", şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, la finele săptămânii trecute s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Sportiv al copiilor de gimnaziu. Au participat peste 300 de elevi atât de la şcolile orădene, cât şi de la cele din Sânmartin, Tărian, Girişu de Criş, Toboliu şi Tulca.
Şi de această dată, preşedintele CS Veterani Oradea, Vasile Derşidan, ajutat de colaboratorii săi obişnuiţi, Constantin Pană, Szasz Ladislau, Ioan Mile, Ioan Olaru, Marton Gheorghe, Szirmai Ludovic, dar şi de directorul Şcolii "Ion Bogdan", profesor Corneliu Surlă, cel care a reuşit să mobilizeze numeroşi elevi ai şcolii din cartierul Oncea pentru a participa la această competiţie, a reuşit să finalizeze cu succes acţiunea dedicată copiilor, ideii de a-i face pe aceştia să acorde mai mult timp mişcării în aer liber. Iniţiativa Clubului Sportivilor Veterani a găsit ecou la câteva şcoli din municipiu, îndeosebi la şcolile "Ion Bogdan" şi "Octavian Goga", dar şi la câteva din judeţ, astfel că sute de copii au concurat plini de entuziasm la probele incluse în program, fiecare încercând să arate că merită să fie dacă nu primul, măcar pe podium. "Vreau să le mulţumesc colaboratorilor mei din cadrul CS Veterani, prof. Alexandru Stoica, de la Liceul "Don Orione", prof. Cornel Sferlea, de la Colegiul Tehnic "Transilvania", prof. Bucur Potre, de la Şcoala din Sânmartin, celor din conducerea Filialei locale a Partidului Conservator, Ovidiu Gabor, Traian Bodea, Corneliu Togor, preşedintelui de onoare al clubului nostru, Ioan Chivari, vicepreşedintelui CS Veterani, prof. Corneliu Surlă, pentru sprijinul constant ce ni-l acordă în organizarea unor astfel de acţiuni. De asemenea, aş dori să le mulţumesc d-nei doctor Vioara Titirez şi d-nei asistente Anca Judea, care ne-au fost alături pe tot parcursul derulării competiţiei, mereu gata să ne ajute în cazul unor probleme medicale, dar care, din fericire, ne-au ocolit. Copiii sunt dornici de mişcare, noi încercăm să-i atragem la concursurile organizate de noi. Dorim continuitate şi, chiar dacă suntem un club de veterani, cu sufletul suntem mereu alături de copii", ne-a declarat preşedintele CS Veterani, Vasile Derşidan.
Rezultate
Fuga în sac
Băieţi: cls. V-VI: 1. Traian Popa (Şc. "Ion Bogdan"); 2. Bogdan Pontoş (Şc. "Octavian Goga"); 3. Sorin Bodea (Şc. Tărian);
cls. VII-VIII: 1. Alex Liţă (Şc. Giriş); 2. Ionuţ Irimia (Şc. Giriş); 3. Alin Herle (Şc. "O. Goga");
Fete: cls. V-VI: 1. Giulia Tăşedan; 2. Cristiana Popa; 3. Genoveva Păluţ (toate de la Şcoala "Ion Bogdan");
cls. VII-VIII: 1. Liana Popa (Şc. "Ion Bogdan"); 2. Denisa Milian (Şc. "O. Goga"); 3. Larisa Herpuţ (Şc. Tulca);
Aruncarea mingii de oină
cls. V-VIII, băieţi: 1. Ionuţ Irimia; 2. Horvat Lorand (Şc. "O. Goga"); 3. Florin Hamza (Şc. Toboliu);
Trasul frânghiei
Băieţi, cls. V-VIII: 1. Şc. cu cls. I-VIII Sânmartin; 2. Şc. "Octavian Goga"; 3. Şcoala "Ion Bogdan";
Fete, cls. V-VIII: 1. Şcoala Tulca; 2. Şc. "Ion Bogdan"; 3. Şc. "O. Goga";
Tenis de masă
Băieţi, cls. V-VI: 1. Leon Petroj (Şc. "Ion Bogdan"); 2. Sorin Bodea; 3. Florin Hamza;
cls. VII-VIII: 1. Dragoş Morar (Şc. "Ion Bogdan"); 2. Ionuţ Irimia; 3. Alin Ochiş (Şc. Tulca);
Fete, cls. V-VI: 1. Cristiana Popa; 2. Renata Lucan; 3. Florentina Modoc (toate de la Şc. "Ion Bogdan");
Şah
Fete
cls. a V-a: Cristina Olar (Şc. "Ion Bogdan");
cls. a VI-a: Genoveva Păluţ;
cls. a VII-a: 1. Gangoş Livia; 2. Liana Popa; 3. Margareta Olar (toate de la Şcoala "Ion Bogdan");
Băieţi
cls. a II-a: Vlad Zaha (Şc. "Ion Bogdan");
cls. a V-a: Florin Pop (Şc. "Ion Bogdan");
cls. a VI-a: 1. Antoniu Neag (Şc. "O. Goga"); 2. Traian Popa (Şc. "Ion Bogdan"); 3. Andrei Barna (Şc. "O. Goga");
cls. a VII-a: 1. Alexandru Stanciu (Şc. nr. 16); 2. Emanuel Pantiş (Şc. "O. Goga"); 3. Norbert Ciordaş (Şc. "O. Goga");
Handbal
Fete: 1. Şc. Tărian; 2. Şcoala "Octavian Goga"; 3. Şcoala Tulca;
Băieţi: 1. Şcoala Sânmartin; 2. CS Crişul;
Fotbal
1. Şcoala "Octavian Goga" I (cls. a VII-a); 2. Şc. "O. Goga" II (cls. a VIII-a); 3. Şcoala Tulca.
Elevii clasaţi pe primele trei locuri au fost premiaţi cu diplome, cupe şi medalii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.