O confruntare inutilă
FCM Târgovişte - FC Bihor Oradea
Meci de vacanţă între două echipe lipsite de orice fel de emoţii. Orădenii şi-ar fi dorit să evite o deplasare lungă şi obositoare, dar regulamentul şi blazonul trebuie respectate, astfel încât sunt nevoiţi să dispute, astăzi, o partidă de la care nu aşteaptă mare lucru. Întâlnirea de la Târgovişte va începe la ora 11.00 şi nu va fi televizată.
La jumătatea campionatului, târgoviştenii se aflau în zona retrogradării, dar rezultatele bune din retur le-au permis să ajungă pe o poziţie liniştitoare. Totuşi, gazdele par mai motivate ca orădenii, fiind dornice de revanşă după eşecul (0-1) din tur, survenit pe final. Ar mai fi un motiv, poate mai serios, pentru ca FCM Târgovişte să evolueze cu o determinare sporită contra bihorenilor. La meci şi-a anunţat prezenţa Florin Halagian, ofertat de conducerea clubului dâmboviţean să preia funcţia de director tehnic din viitorul sezon, în care s-ar viza promovarea.
Chiar şi în lipsa mizei şi a mai multor jucători, "roş-albaştrii" îşi propun să lupte în măsura posibilităţilor pentru un rezultat pozitiv. Altfel, ar risca să păţească ruşinea de la Alba Iulia, unde s-au văzut învinşi fără drept de apel. Şi pentru această partidă, antrenorul Gheorghe Silaghi a inclus în lot mulţi juniori, nu mai puţin de şapte (Belcin, Andor, A. Achim, V. Indrieş, Floruţ, Teşan, R. Ardelean).
Formaţii probabile
FCM Târgovişte: Lunescu - E. Oană, C. Dinu, Ţermure, Câţa - F. Anton, B. Popescu, Ed. Constantin, I. Constantin - Batota, Ndigwe. Antrenor principal: Ion Constantin.
FC Bihor: Lipitor - Ţârcă, Muscă, Ambruş, Belcin - Opriceană, Pocian, A. Achim - Ayza, Lukacs, Andor. Rezerve: Fildan - V. Indrieş, Lorincz, Floruţ, Săndulescu,Teşan, R. Ardelean. Absenţi: Gongolea, Mihu, Cosma, Radu, V. Florea (accidentaţi), C. Bucur (suspendat). Antrenor principal: Gheorghe Silaghi.
Arbitri: Florin Constantin (Ilfov) - la centru; Gabriel Stroe (Piteşti), Valentin Avram (Bucureşti) - asistenţi, Mihai Ianovschi (Piteşti) - rezervă. Observator FRF: Olah Iosif (Sfântu Gheorghe).
Clasament - seria a II-a
1. FC Argeş * 31 24 3 4 73-19 74 (+24)
2. Gaz Metan Mediaş 31 22 1 8 71-37 67 (+19)
........................................................................................................
3. CSM Rm. Vâlcea 31 17 6 8 49-33 57 (+9)
4. Unirea Alba Iulia 31 17 5 9 49-31 56 (+11)
5. Drobeta Tr. Severin 31 15 7 9 42-29 52 (+4)
6. Jiul Petroşani ** 31 16 8 7 45-25 51 (+11)
7. Mureşul Deva 31 14 6 11 35-35 48 (+3)
8. FC Bihor 31 12 8 11 29-32 44 (-4)
9. Liberty Salonta 31 12 7 12 31-30 43 (-2)
10. FCM Târgovişte 31 10 10 11 40-39 40 (-5)
11. Minerul Lupeni 31 10 10 11 38-37 40 (-8)
12. IS Câmpia Turzii 31 12 5 14 27-35 39 (-9)
13. CFR Timişoara 31 9 6 16 28-41 33 (-12)
14. Arieşul Turda 31 8 8 15 27-44 32 (-12)
........................................................................................................
15. FCM Reşiţa 31 8 5 18 33-59 29 (-19)
16. "Poli" II Timişoara 31 8 5 18 23-50 29 (-19)
17. FC Caracal 31 5 6 20 29-53 21 (-24)
18. Corvinul 31 4 7 20 19-58 19 (-26)
* - echipă penalizată cu un punct pentru neîndeplinirea baremului în Liga I
** - echipă penalizată cu cinci puncte pentru neîndeplinirea baremului în Liga I.
Celelalte meciuri ale etapei: FC Drobeta Turnu Severin - FCM Reşiţa (0-1); CF Liberty Salonta - CSM Râmnicu Vâlcea (0-0); Mureşul Deva - IS Câmpia Turzii (0-1); Jiul Petroşani - Corvinul Hunedoara (2-1); Unirea Alba Iulia - "Poli" II Timişoara (3-0); Arieşul Turda - Minerul Lupeni (2-2), toate de la ora 11.00, FC Caracal - FC Argeş (1-5), de la ora 13.00 (Sport.Ro). Partida CFR Timişoara - Gaz Metan Mediaş (0-1) va avea loc mâine, de la ora 15.00 (N24).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.