Târgul de iarnă al fotbaliştilor fără contracte a început, ieri, la Buftea, printr-o acţiune de selecţie organizată de FRF şi AFAN în urma cărora antrenorii federali aveau de ales 24 de jucători, din cei 41 prezenţi la reunire.

Cu speranţe la Buftea

Buftea e unul dintre aşa-zisele oraşe-satelit ale Bucureştiului, în care contrastele sunt mai mult decât evidente. La fiecare cinci case construite în secolul trecut există o pleaşcă de pălăţoi cu zece camere, ridicat în perioada de "bum" imobiliar. Un sat cu pretenţii de oraş, în care Federaţia Română de Fotbal a găsit teren şi cu bani de la UEFA a construit o bază sportivă modernă. Într-o atmosferă gri şi rece trei siluete de bărbaţi tineri, cu nişte genţi sport atârnate de umăr, parcurg pe jos drumul de la şosea până la centrul de fotbal. Îi latră câinii de pe câmpurile din dreapta şi din stânga lor. Raul Brânduşe, 18 ani, Mihai Brânduşe, 20 de ani şi Marius Haiduc, 20 de ani, de la FC Zalău, au plecat, luni, din Jibou, judeţul Sălaj, şi au ajuns marţi la Buftea, Ilfov. De la Gara din Buftea până la centru au făcut o scurtă încălzire, de 3,5 kilometri. Drumul de 550 de km de la Jibou la Buftea a durat nu mai puţin de 16 ore. "Am plecat ieri după amiază, la 4 jumate, cu trenul din Jibou şi am ajuns dimineaţă, la 8 jumate. Am avut noroc că a oprit trenul în Buftea", povesteşte Raul Brânduşe, aventura sportivilor spre fotbalul pe care îl visează cu ochii deschişi la televizor. Ştiu că urmează să fie supuşi unor teste fizice, speră să fie aleşi dintre cei 41 şi, mai târziu, să fie ochiţi de un impresar măcar, dacă nu de vreun conducător de club, care va asista la târgul de fotbalişti ce va avea loc undeva după 7 februarie. "Am reuşit să ne odihnim cât de cât, am avut locuri la cuşetă", spun fotbaliştii, încrezători că vor fi selecţionaţi şi vor participa la stagiul de pregătire organizat de federaţie şi AFAN. Ajung ultimii la Centrul de pregătire din Buftea. În faţă e agitaţie, maşini cu numere din toată ţara, tineri fotbalişti nerăbdători să arate ce pot şi emoţionaţi de prezenţa camerelor de luat vederi, unii însoţiţi de părinţi. "Am auzit de selecţie de pe net. Am sunat să ne înscriem de pe 8 ianuarie, dar nu ne-au trecut pe nicio listă, nimic. Am sunat ieri din nou la federaţie şi ne-au spus să venim astăzi la Buftea. Să vedem ce o ieşi", povesteşte un părinte cum a decurs organizarea. Băieţii sunt împărţiţi pe echipe, care e portar, care e fundaş central, mijlocaş şi aşa mai departe. Se încropesc primele două echipe, ies pe terenul sintetic din faţa complexului cu maiouri de culori diferite peste echipamentele pestriţe. Toţi vor să arate cât mai bine în ochii "selecţionerilor" federali, chiar dacă relaţiile de joc sunt inexistente, pentru ca mai apoi, cu puţină şansă să intre în vederile unui club sau măcar ale unui impresar.

Rămân 24 din 41

Din 41, câţi s-au prezentat marţi dimineaţa, vor rămâne 24 de fotbalişti, care vor intra într-un cantonament la Centrul de Fotbal Buftea, în perioada 31 ianuarie - 7 februarie. Apoi vor disputa mai multe partide amicale sub titulatura de "echipa națională a jucătorilor fără contract", la care vor asista conducători de cluburi şi impresari. Conform unor analize ale sindicatului internaţional al jucătorilor, FIFPro, mai mult de jumătate dintre jucătorii fără angajament care au participat la turneele de acest tip au semnat la scurt timp contracte cu cluburi profesioniste.