Nu a spart gheaţa la Cincinnati - Simona Halep a pierdut şi a treia finală
Simona Halep a pierdut, pentru a treia oară, finala de la Cincinnati, împotriva olandezei Kiki Bertens (locul 17 WTA). Românca a luat primul set, scor 6-2, dar adversara a întors rezultatul în următoarele două seturi: 7-6, 6-2.
La finalul partidei, Bertens a avut numai cuvinte de laudă la adresa numărului 1 WTA, pe care o descrie ca fiind „o jucătoare fenomenală”: „Sper să fiu în stare să vorbesc. Sunt foarte emoţionată. Mulţumesc tuturor pentru sprijin. Simona, cred că eşti un veritabil număr 1. Îmi pare rău pentru astăzi, dar eşti o jucătoare fenomenală. Sper să ne vedem cu bine anul viitor, mulţumesc tuturor fanilor prezenţi", a spus olandeza la finalul partidei.
A 42-a săptămână pe primul loc WTA
Simona Halep a început a 42-a săptămână ca lideră a clasamentului WTA. Avansul româncei faţă de Caroline Wozniacki, principala urmăritoare, a crescut la 2.086. Cu toate că a pierdut finala de la Cincinnati, împotriva lui Kiki Bertens, scor 6-2; 6-7(2); 2-6, ea rămâne lidera WTA. Daneza Wozniacki a fost eliminată în turul al II-lea al turneului din SUA, chiar de Bertens, iar avansul Simonei din fruntea clasamentului s-a mărit. Dacă săptămâna trecută diferenţa era de 1.926 de puncte, acum a crescut la 2.086.
Top 10 WTA:
1. Simona Halep (România) 8.061 de puncte
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.975 de puncte
3. Sloane Stephens (SUA) 5.482 de puncte
4. Angelique Kerber (Germania) 5.305 de puncte
5. Petra Kvitova (Cehia) 4.840 de puncte
6. Caroline Garcia (Franţa) 4.725 de puncte
7. Elina Svitolina (Ucraina) 4.555 de puncte
8. Karolina Pliskova (Cehia) 4.105 de puncte
9. Julia Goerges (Germania) 3.815 de puncte
10. Jelena Ostapenko (Letonia) 3.787 de puncte
În Top 100 WTA se mai află 5 jucătoare din România, Mihaela Buzărnescu (20 WTA), Sorana Cîrstea (52 WTA), Irina Begu (55 WTA), Monica Niculescu (62 WTA) şi Ana Bogdan (78 WTA).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.