Tehnicianul Adrian Vasile (38 de ani), care ocupă funcţia de antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, a fost instalat oficial, ieri, în funcţia de selecţioner al primei reprezentative de handbal feminin a României.  Adrian Vasile a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021.

Vasile îl înlocuieşte pe Bogdan Burcea, după ce contractul acestuia scadent la 31 decembrie 2020 nu a mai fost prelungit de FRH. „Este extrem de onorant să fiu în această poziţie. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale... o echipă naţională cu care am crescut la televizor. Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la JO de la Tokyo", a spus Vasile, care va continua şi ca antrenor al formaţiei CSM Bucureşti.

Fost handbalist, Adrian Vasile a evoluat timp de 9 ani la Steaua Bucureşti, formaţie cu care a câştigat un titlu, trei Cupe ale României şi Cupa Challenge. Ca antrenor, a fost secund al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti între 2014 şi 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câştigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, a fost instalat antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcţie pe care o ocupă şi în prezent. În paralel, Adrian Vasile a fost şi antrenor secund al echipei naţionale de handbal feminin a Muntenegrului alături de Per Johansson între 2017 şi 2020.

În luna martie (19-21), România va întâlni în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, echipa naţională a ţării gazdă, cea a Norvegiei şi Kazahstanului, primele două clasate calificându-se la Tokyo.