Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că jucătoarele echipei Rulmentul, Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu, vor deveni libere de contract la 23 februarie, dacă gruparea braşoveană nu va achita restanţele salariale faţă de cele două sportive.

"Astăzi (n.r.- marţi) a avut loc şedinţa în cadrul Comisiei de Soluţionare a Memoriilor şi, conform regulamentelor, se acordă un termen de păsuire până în 23 februarie pentru achitarea restanţelor către jucătoare. Dacă acest termen nu va fi respectat, cele două jucătoare vor deveni libere de contract", a declarat Gaţu.
"Nici nu vreau să mă gândesc la această situaţie, ca ele să devină libere. Ar fi cea mai mare tâmpenie pe care ar putea să o facă un club. Noi avem asigurările patronulul Teodor Florescu, cel care a vorbit şi cu fetele, şi am încredere că se va rezolva", susţine Herbert Muller, antrenorul Rulmentului.
Mai multe jucătoare de la Rulmentul Braşov nu şi-au primit salariile de câteva luni, iar Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu sunt singurele dintre acestea care au depus memorii la federaţia de handbal, în urmă cu aproximativ două săptămâni.