Nastai lasă Luceafărul pentru Şimleu
În fapt, este vorba despre o revenire a lui Nastai la echipa sălăjeană, care-l concediase în primăvară. "E o ofertă tentantă şi cred că orice antrenor din Liga a III-a şi-ar dori să facă pasul spre eşalonul superior", a spus antrenorul, care a semnat cu Silvania până la finalul campionatului, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
Conducerea echipei orădene nu a stabilit, deocamdată, noul principal al liderului seriei a 5-a. "Nu s-a decis nimic în acest sens. După meciul de la Caransebeş vom stabili cine se va ocupa de pregătirea echipei", a spus Gavrilă Ghilea, finanţatorul Luceafărului. N-ar fi exclus ca succesorul lui Nastai să provină din cadrul clubului, "secundul" Vig Zoltan sau antrenorul principal al echipei secunde, Florin Farcaş, fiind posibile variante în acest sens.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.