Nadal şi Federer au abandonat la turneul de la Paris
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a abandonat, ieri, la meciul cu rusul Nikolai Davidenko, din sferturile de finală ale turneului de la Paris, iar elveţianul Roger Federer a renunţat la participarea la partida din aceeaşi fază a competiţiei, din cauza unor probleme la spate.
Nadal a abandonat la finalul primului set, câştigat de Davidenko, scor 6-1, spaniolul având probleme la coapsa dreaptă. Roger Federer ar fi urmat să îl întâlnească, în sferturile de finală, pe tenismanul american James Blake, dar a renunţat la acest meci. "Am probleme la spate de mai multe zile. Tratamentul pe care l-am făcut noaptea trecută nu a avut efect. Din precauţie, deoarece nu pot să fiu la sută la sută din capacitate, am decis să nu joc", a explicat numărul doi mondial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.