Mutu, prins din nou dopat!
A apelat la sibutramină
CONI a comunicat faptul că, în urma testelor efectuate de Laboratorul din Roma şi a analizei primului eşantion s-a descoperit prezenţa de metaboliţi ai sibutraminei în cazul lui Adrian Mutu.
Sibutramina este o substanţă care reduce senzaţia de foame şi ajută la reducerea greutăţii corporale, însă are şi alte efecte. Printre acestea se numără şi stimularea sistemului nervos central, iar jucătorul poate deveni mai agresiv pe teren. Adrian Mutu a primit vestea că a fost depistat pozitiv în timpul antrenamentului, pe care l-a întrerupt imediat. Vestea i-a fost dată de doctorul Paolo Manetti şi de managerul Roberto Ripa, iar Mutu a părut şocat. După ce a primit vestea, Mutu s-a retras de pe teren şi a mers la vestiare.
Partida Fiorentina - Bari s-a disputat la 10 ianuarie şi s-a încheiat cu scorul de 2-1, pentru echipa gazdă. Mutu a fost titular în acel meci şi a marcat în mintul 38, aducând egalarea pentru Fiorentina.
Depistat pozitiv şi în 2004
Jucătorul de 31 de ani a fost depistat pozitiv cu cocaină în 2004, pe când activa la Chelsea, într-o perioadă în care nu se afla în graţiile tehnicianului de atunci al lui Chelsea, Jose Mourinho. Supărat că atacantul român, alături de alţi doi colegi, Scott Parker şi Carlo Cudicini, au absentat nemotivat de la pregătire, antrenorul portughez a ordonat un test antidoping, în cantonamentul echipei.
Mutu a fost suspendat 7 luni din orice activitate profesionistă, timp în care venit în România unde s-a pregătit alături de Dinamo Bucureşti. După ispăşirea suspendării, vîrful român a semnat cu Juventus, însă a urmat o perioadă teribilă prin tribunale, Chelsea cerînd daune în valoare de 17 milioane de euro! TAS a anulat însă decizia, suspendînd amenda lui Adrian Mutu, în octombrie 2009.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.