În perioada rămasă până la debutului noului sezon competiţional de baschet masculin, programat pe data de 2 octombrie (când se vor desfăşura jocurile primei etape din Cupa României), formaţia CSM Leonardo Oradea va disputa mai multe partide amicale atât cu echipe din ţară, cât şi cu grupări de peste hotare. Reveniţi din cantonamentul montan de la Stâna de Vale, componenţii echipei de baschet orădene au intrat într-un program de antrenamente, desfăşurate la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul". După cum se ştie, Sala Sporturilor "Antonio Alexe" a intrat pe perioada verii într-un amplu proces de renovare, fiind schimbată suprafaţa de joc şi efectuându-se lucrări la acoperiş. De luni, baschetbaliştii orădeni au revenit la locul tradiţional de pregătire, adică la Sala Sporturilor, programul de antrenamente (câte două pe zi) desfăşurându-se sub comanda antrenorilor Kosa Zoltan şi Veres Attila. Aşa după cum iubitorii baschetului cunosc, lotul echipei orădene a suferit schimbări masive, din jucătorii de anul trecut regăsindu-se pentru viitorul sezon doar cinci: Rareş Apostol, Djordjic Djordjo, Lazar Laszlo, Szijarto Lajos şi Kiss Adam. Au venit trei americani (Justin Carter, Charles Mason, Michael Redick), un lituanian, Tomas Kilmas, şi trei baschetbalişti români: Mihai Racoviţan (de la Poli Mobitelco Cluj-Napoca), George Trif (BCM Tg. Mureş) şi Tiberiu Boitoş (West Petrom Arad). Acestora li s-au alăturat doi juniori, proveniţi de la LPS Bihorul (Toth Adam şi Horia Hora). Ultimul a fost în vizorul conducătorilor formaţiei orădene şi campionatul trecut, dar din diverse motive, transferul său nu s-a materializat. Aşadar, acesta este lotul cu care cei doi antrenori orădeni vor aborda noul sezon al Diviziei A, echipa care va lupta pentru îndeplinirea obiectivului: calificarea în play-off. Nu va fi uşor, majoritatea echipelor s-au întărit serios, dar orădenii care iubesc baschetul speră ca, în scurt timp, noii-veniţi să se integreze şi să devină la fel de iubiţi, aşa cum au fost sârbii, americanul Morris sau belgianul Rahier. Asta ca să nu mai vorbim de cei doi foşti juniori, Titus Nicoară şi Andrei Mandache, ambii extrem de îndrăgiţi de spectatori, jucători de talent şi certe promisiuni ale baschetului autohton, care din păcate au ales să joace peste hotare: Titus, în campionatul Austriei, iar Mandache în campionatul universitar nord-american. Pentru a pregăti cât mai bine startul, antrenorii orădeni şi conducerea clubului au reuşit să perfecteze un program bogat de jocuri amicale. Mai mult, în perioada 13-15 septembrie, la Oradea, se va desfăşura o nouă ediţie a "Memorialului Toni Alexe", la care se speră să fie prezentă campioana en-titre a României, Asesoft Ploieşti, plus câte o formaţie din Serbia şi Ungaria. Dar iată programul complet al jocurilor de pregătire pe care la va susţine CSM Leonardo Oradea până la sfârşitul lunii septembrie: 25 august - U Mobitelco Cluj-Napoca - CSM Leonardo Oradea 1 septembrie - CSM Leonardo Oradea - U Mobitelco Cluj-Napoca 13-15 septembrie - Memorialul Toni Alexe 17-21 septembrie - Turneu în Capitală, la care participă echipele Dinamo-Gealan Bucureşti, Rapid Bucureşti, CS Otopeni şi CSM Leonardo Oradea 25-26 septembrie - două jocuri, în deplasare, cu CSU Atlassib Sibiu 28 septembrie - Szolnoki Olaj, campioana naţională en-titre a Ungariei, va primi replica formaţiei CSM Leonardo Oradea.