Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, a dezvăluit că noul Minister al Tineretului şi Sportului (MTS) va cere un buget pentru anul 2009 mai mare decât cel de anul trecut, când a fost cifrat la aproximativ 87 de milioane de euro.

"Lucrăm la definitivarea bugetului, nu avem încă o sumă exactă, dar cu certitudine MTS va cere o sumă mai mare decât cea din 2008, când a fost de aproximativ 87 de milioane de euro. Dacă va fi aprobat bugetul pe care noi îl vom propune, cred că anul 2009 va fi unul benefic pentru acţiunile şi calendarul sportiv, poate mai puţin zona de investiţii în infrastructură. Federaţiile sportive nu trebuie să simtă reorganizarea prin care trecem, ci să aibă resurse financiare pentru a acoperi calendarul anual. Anul 2009 este primul din noul ciclu olimpic, implicit, şi cheltuielile vor fi mai mari. De asemenea, bugetul MTS va reprezenta suma bugetelor federaţiilor, a structurilor de la tineret, a Direcţiilor Judeţene şi cluburilor", a declarat fostul conducător al ANS.
Octavian Bellu a mai precizat că nu a oferit un răspuns în privinţa propunerii de a accepta funcţia de secretar de stat pe probleme de sport în cadrul MTS, pentru că procedura de numire este mai complicată. "Doamna ministru mi-a făcut această propunere, dar nu e vorba de a da eu un răspuns. Va fi o numire, care va veni la propunerea ministrului şi va trebui să treacă de Guvern. Nu ştiu cât vor dura procedurile, pentru că trebuie stabilite departamentele şi direcţiile, dar mai ales organigrama. Chiar la aceasta lucrăm în prezent şi, în funcţie de cum va fi organizat ministerul, se vor face propunerile şi numirile în funcţii. Noua structură este mult mai complicată, inclusiv banii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român vor trece prin MTS", a comentat fostul preşedinte al ANS.
MTS s-a desfiinţat în anul 2003, când a fost necesară micşorarea numărul de ministere, în conformitate cu criteriile de aderare la Uniunea Europeană. În locul MTS a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Sport (ANS), instituţie ce a fost condusă în ultimii doi ani de Octavian Bellu.
După numirea sa în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi a declarat că ar dori să îl păstreze pe Octavian Bellu în funcţia de secretar de stat pe probleme de sport.