Tehnicianul portughez al echipei Inter Milano, Jose Mourinho, fost antrenor al grupării Chelsea Londra, a declarat, într-un interviu acordat tabloidului britanic The Sun, că se va întoarce cândva să pregătească un club din Anglia.

 

"Vreau să mă întorc aici. Întotdeauna am spus: Iubesc Anglia, o iubesc. Ştiu că voi reveni în Premier League într-o zi. Am obţinut o mulţime de succese aici, astfel că este normal ca formaţiile de aici să mă dorească", a spus tehnicianul lusitan. Mourinho, în vârstă de 46 de ani, a petrecut puţin peste trei sezoane la conducerea tehnică a formaţiei Chelsea, câştigând două titluri consecutive de campion ale Angliei (2005 şi 2006). El a fost demis în septembrie 2007 de Roman Abramovici, proprietarul rus al grupării londoneze.

În schimb, Jose Mourinho a dezminţit zvonurile legate de o posibilă plecare a sa de pe banca tehnică a echipei milaneze, în această pauză de iarnă: "Nu părăsesc un club la mijlocul sezonului pentru a merge la altul. Astfel că până la finalul sezoului, nu există nici cea mai mică posibilitate să plec de la Inter".

Mourinho va reveni pe arena Stamford Bridge, la 16 martie, atunci când Inter va juca împotriva formaţiei Chelsea, în returul optimilor Ligii Campionilor. Tehnicianul portughez a făcut, luni, o vizită la stadionul londonez pentru a urmări echipa Chelsea în meciul cu Fulham (2-1), din Premier League.