Mâine, de la ora 11.00, echipa feminină Motorul Oradea va disputa penultimul joc din turul Ligii I la fotbal. Elevele antrenorului Papp Attila vor evolua în deplasare, pe terenul formaţiei Independenţa Baia Mare.

Celelalte jocuri ale etapei a 8-a: Viitorul Reghin - Clujana Cluj-Napoca, Sporting Craiova  Real Craiova, CFF Olimpia Cluj-Napoca - FC Negrea Reşiţa, FC UTA Arad - CFR Timişoara. La acest ultim joc, care va opune ocupantele locurilor doi, respectiv cinci, au fost delegaţi arbitri bihoreni (Rareş Vidican - la centru, Neagu Carmen şi Călin Putyer - asistenţi), dar şi un observator, în persoana preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitri Bihor, Cornel Pantea.

În clasament: 1. CFF Olimpia 21 puncte, 2. CFR Timişoara 15 (48-12), 3. Motorul Oradea 15 (27-9); 4. Real Craiova 12 (48-15), 5. UTA Arad 12 (39-31), 6. Clujana Cluj-Napoca 12 (20-27), 7. Independenţa Baia Mare 9, 8. Sporting Craiova 6, 7. Viitorul Reghin (3-64), 8. Negrea Reşiţa 0 (1-74). În ultima etapă a turului, programată duminică, 4 decembrie, Motorul va primi vizita campioanei CFF Olimpia Cluj-Napoca.