Seria jocurilor mai puțin convingătoare la nivel înalt continuă pentru echipa de polo pregătită de Kadar Kalman. Campioana României a suferit o înfrângere clară, 14-9 (4-3, 1-0, 3-2, 6-4) cu echipa croată Mornar Split în prima manșă din sferturile de finală ale Euro Cup, cea de-a doua competiție din punct de vedere valoric de pe Bătrânul Continent.

Cotată cu prima șansă la victorie, CSM Digi Oradea nu s-a regăsit nicio clipă, pierzând fiecare dintre cele patru sferturi. Cu Ramiro Georgescu absent în continuare și cu Tiberiu Negrean care nu s-a putut pregăti cum trebuie înaintea acestei partide, echipa lui Kadar Kalma a fost nevoită în permanență să facă o cursă de urmărire. Croații au deschis primii scorul pentru ca orădenii să răspundă imediat prin Mihnea Gheorghe. Până la terminarea primului sfert, nota de echilibru s-a păstrat, astfel că Mornar Split avea un avantaj de un gol (4-3), după penalty-ul transformat de Buha. Sfertul al doilea a fost modest din punct de vedere ofensiv, în această perioadă marcându-se doar un gol prin care croații și-au dublat avantajul (5-3). După pauză, orădenii au redus din diferență, dar imediat gazdele au replicat sever, mărindu-și avantajul la 4 goluri (8-4). Înainte de intrarea în sfertul decisiv, orădenii au redus din diferență prin Gheorghe Dunca, fapt care s-a dovedit a fi insuficient în economia partidei. În secvența decisivă se părea că orădenii au forța să revină după ce s-au apropiat la doar două goluri (8-6), după reușita lui Tiberiu Negrean. Totuși, finalul a aparținut gazdelor, care în ultimele două minute s-au distanțat la cinci lungimi pentru un neverosimil 14-9.

Mornar Split: Kačić, Čagalj, Gluhaić 2 (goluri), Goreta 2, Ćalić 1, Butić, Lozina, Buha 3, Visković 2, Burić 3, Dužević 1, Pejković, Šparada.

CSM Digi Oradea: Pijetlovic, Szabo, Negrean 2, Markovic, Chioveanu 2, Popoviciu, Kovacs, Cupic 2, Andrei Creţu, Gheorghe Dunca 2, M. Gheorghe 1, Remes, Dorin Crețu.

Antrenor: Kalman Kadar.

Manșa secundă se va disputa în data de 16 decembrie, la Oradea, meciul anunțându-se a fi unul foarte greu, dar nu imposibil. Până atunci, nu mai departe de vineri, 20 noiembrie, campionii vor înfrunta, de la ora 18.30, și sâmbătă, de la ora 13.00, marea rivală din campionat, Steaua București. Rezultatele slabe obținute în competițiile europene vin și ca o consecință a nivelului modest al întrecerii interne.

În celelalte partide s-au înregistrat următoarele rezultate: Kinef Kirishi - AN Brescia 5-11, CN Marsilia - Sintez Kazan 8-9 și Szeged - Waspo 98 Hannover 9-3.