Misiune imposibilă - BC Alexandria - CSM U Oradea
Baschetbalistele orădene întâlnesc, astăzi, în deplasare, una dintre candidatele la titlul naţional, BC Alexandria, grupare care în acest sezon a pierdut un singur meci, cel cu Municipal Târgovişte.
După seria de trei succese consecutive obţinute în ultimele etape, orădencele şi-ar dori să continue acest parcurs fără poticneli, însă speranţa unei victorii pe terenul ocupantei locului doi în clasamentul primei divizii, o grupare cu un lot foarte puternic, omogen, având ca obiectiv cucerirea titlului naţional în acest sezon, este o misiune imposibilă. Chiar dacă jocul orădencelor este în progres şi cu toate că începe să se contureze un "cinci" cât de cât stabil (Hughes - Jones - Brown - Meszaros - Stoiedin sau Gavra), experienţa superioară a echipei din Alexandria şi chiar diferenţa de valoare dintre cele două loturi sunt argumente ce pot înclina balanţa de partea gazdelor întâlnirii de astăzi. Aşadar, un meci cu gazdele mari favorite şi cu orădencele decise să-şi vândă pielea cât mai scump, să ofere o replică pe măsură uneia dintre cele mai puternice echipe din baschetul feminin autohton. Cum Dana Tămăşdan este în continuare accidentată, antrenoarea Adriana Niculescu va miza pe jucătoarele enumerate mai sus, cărora li se vor alătura jucătoarele extrem de tinere (unele junioare I şi II) din lot, aici referindu-ne la Ulica, Gherle, Sabău, Scheiner, Ţigan. Partida de la Alexandria va fi arbitrată de Stelian Bănică - Dragoş Nicolae, comisar FRB fiind desemnat Petre Brănişteanu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.