Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a suferit un preinfarct, miercuri seară, şi a fost operat la Doneţk. Intervenţia chirurgicală a avut loc în jurul orei 3.00, starea antrenorului român stabilizându-se.

Operat de urgenţă la Doneţk

Antrenorul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a declarat, ieri, că tatăl său, Mircea Lucescu, care a fost operat la Doneţk, se simte bine şi a precizat că nu sunt probleme grave. "Tata se simte bine, nu sunt probleme foarte grave. Inima lui este puternică. A fost o problemă la o arteră. A fost operat şi acum totul este în regulă", a spus Răzvan Lucescu.
Tot ieri, Neli Lucescu a declarat că soţul său, Mircea Lucescu, operat de urgenţă la Doneţk după ce a suferit un preinfarct, va rămâne internat în spital aproximativ o săptămână. "I s-a făcut rău încă din cantonamentul echipei din Elveţia, se simţea foarte obosit, însă nu a vrut să meargă la doctor. La întoarcerea în Ucraina i s-a blocat o arteră de la inimă şi a fost dus de urgenţă la spital. O echipă de medici cardiologi s-a deplasat special de la Kiev pentru a face această intervenţie. Acum se simte bine, însă este foarte slăbit. Este pe perfuzii şi va mai sta în spital încă aproximativ o săptămână", a spus Neli Lucescu. Soţia lui Mircea Lucescu l-a sfătuit pe fiul său, Răzvan Lucescu, să nu vină la spital, la Doneţk.

"Nea Mircea este un tip puternic"

Acţionarul majoritar al FC Rapid Bucureşti, George Copos, a declarat, ieri, că starea antrenorului Mircea Lucescu este bună, precizând că a vorbit cu el la telefon după ce acesta a suferit un preinfarct. "Am vorbit acum cu Mircea Lucescu. Este bine. Viaţa este complicată", a afirmat George Copos, care a adăugat: "Mircea Lucescu e prea puternic ca să fie învins de un preinfarct. L-am simţit că e puternic, încrezător. El este un om aparte. Vă asigur că Mircea Lucescu va fi săptămâna viitoare alături de echipă. El este un om special, nu mai există oameni ca Mircea Lucescu."
Ciprian Marica, fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Şahtior, spune că ştia încă de miercuri seară de problemele pe care le-a avut antrenorul român. "Am aflat miercuri seara că a avut probleme. Abia azi-dimineaţă am aflat că a fost operat. M-am întristat foarte mult când am aflat ce a păţit Mircea Lucescu. Am vorbit cu foştii mei colegi ca să aflu ce s-a întâmplat. Toţi sunt afectaţi de starea sa. Nea Mircea este un tip puternic".
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru român, crede că tensiunea acumulată de Mircea Lucescu şi-a spus cuvântul. "Mircea Lucescu este un tip foarte sufletist. Ataşamentul său faţă de jucători este unul foarte cunoscut. Sigur că trăieşti mari emoţii astfel. Lucescu nu a venit niciodată la o echipă gata făcută, el a luat-o de jos şi a reconstruit mereu".
Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, spune că l-a şocat vestea că Mircea Lucescu a suferit un preinfarct. "Cine lucrează la fotbal are viaţa în piuneze. Eu îi transmit lui Mircea Lucescu toată sănătatea. Îi dorim să trăiască 100 de ani. M-a şocat vestea! Îl compătimesc, n-aş fi vrut să fie niciodată bolnav. Meseria asta e blestemată."