Tehnicianul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost ales cel mai bun antrenor din sezonul 2009-2010 al campionatului ucrainean potrivit unui top realizat de Ucrainean Premier League (UPL), informează site-ul grupării din Doneţk.

 

UPL a efectuat un sondaj special care a implicat cluburile din prima divizie, dar şi suporterii, pentru a desemna câştigătorii sezonului 2009-2010.

Ca şi anul trecut, Lucescu a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al campionatului Ucrainei. Ceilalţi câştigători ai anului competiţional 2009-2010 din prima ligă din Ucraina, conform topului realizat de UPL, au fost următorii: cel mai bun jucător - Dario Srna (Şahtio Doneţk), cel mai bun portar - Andrei Pyatov (Şahtior Doneţk), cel mai bun arbitru - Victor Shvetsov.

Toţi câştigătorii vor fi premiaţi într-o ceremorie ce va avea loc la 4 iulie înaintea Supercupei Ucrainei, dintre Şahtior Doneţk şi Tavria Simferopol, de pe arena din Zaporojie.