În cadrul eatpei a 4-a, a Ligii I la minifotbal, campioana județeană AEK Oradea a întâlnit, la Baza Sportivă Beiuș, în derby-ul etapei, formația locală FCSB într-o adevărată partidă ce s-a consituit într-un regal fotbalistic pe dreptunghiul verde, la nivel redus.

„Ca și în ediția trecută, am dorit ca meciul dintre cele două rivale să se dispute la Beiuș în speranța de a mediatiza minifotbalul în Depresiunea Beiușului. Organizând acest campionat la Baza Tineretului din Oradea, unde se bucură de un mare succes, am convingerea că prin aceste meciuri dorința altor pasionați va fi una care, în curând, se va materializa și prin înscrierea altor formații de pe aceste frumoase meleaguri în competițiile organizate la nivelul județului nostru” a afirmat, miercuri seara la Beiuș,  Spiridon Baltsavias, organizatorul campionatelor de minifotbal. Într-adevăr, a fost o nouă inițiativă lăudabilă a lui "Spiros", care s-a bucurat de o mare prezență a iubitorilor de fotbal din zonă, ei trăind la cote maxime o partidă care și-a confirmat din plin statutul de derby, una fără menajamente, dar în care a spiritul de fair-play a fost la mare înălțime, jucătorii fiind preocupați de joc. Chiar dacă lotul beiușenilor a fost unul destul de numeros,  în teren teren nu au „pătruns” toți jucătorii, deoarece miza era una destul de mare, iar Cristi Marcu a dorit să nu facă „pași greșiți”, mizând doar pe cei mai experimentați. Letan (10), după un început echilibrat de joc, a avut o bună șansă de a înscrie, însă când toată lumea a văzut balonul în poartă, Odobasianu a reținut de pe linia porții, iar pe contraatac, găsit singur în suprafața de pedeapsă, Mihuța (11) a deschis scorul, (1-0). După ce Ciobriș (13) a ținiti bara a fost rândul lui Stan (17)  să scuture plasa, (2-0). Replica orădenilor a fost „blocată” de Odobasianu la șutul puternic a lui Ferik (19), iar bara transversală s-a opus la „ghileaua” trimisă de Fl. Lazăr (21). Partea a doua a fost una la discreția celor de la AEK, însă a fost seara în care mingea pur și simplu a „refuzat” să intre în plasă, deoarece Odobasianu a prins o zi excelentă, iar când a fost bătut, de vreo trei ori, barele au fost din nou aliatele beiușenilor. „Curajul” de arbitra această partidă a avut-o cunoscutul solist beiușean Claudiu Borza, care s-a achitat, ca și pe scenă, cu simț de răspudere de dificila misiune.

FCSB Beiuș: Silviu Odobasianu - Daniel Stan, Vlad Silaghi, George Ciobriș, Daniel Gavriș, Marinel Rusu, Cristian Marcu, Paul Mihuța, Raul Ganea, Victor Mihalcea, Adrian Ban.

Antrenor: Cristian Marcu.

AEK Oradea: Adrian Sava - Cosmin Letan, Răzvan Pocian, Florin Lazăr, Sorin Ban, Andrei Ferik, Sorin Ungur.

Antrenor: Spiridon Baltsavias.