Victoria surprinzătoare (prima din acest sezon) obţinută de FC Oradea în confruntarea de la Piatra Neamţ i-a luat prin surprindere pe microbiştii bihoreni, nici unul nereuşind să ghicească scorurile exacte, de la pauză şi final, ale partidei cu plăieşii lui Pinalti. Chiar dacă mulţi dintre cititorii noştri au pronosticat o victorie orădeană sub Pietricica, nici o variantă n-a avut scorul corect. Există câteva taloane pe care figurează 1-1 la pauză, 1-2, 2-3 sau 3-4 la final, scoruri care parafează o mult dorită victorie orădeană, însă nu la scorul înregistrat pe teren. A fost o victorie meritată, îndelung aşteptată de întreaga suflare fotbalistică din Bihor, care redeşteaptă speranţele de supravieţuire pe prima scenă. Chiar dacă nici un cititor al Crişanei nu se va bucura, în această săptămână, de premiul oferit de "Concursul Microbistului", suntem convinşi că supărarea le va fi ostoită de acest prim succes stagional al echipei orădene, prevăzut de mulţi, dar nu la acest scor. Pentru această săptămână, o nouă etapă a concursului pentru microbişti, la care puteţi încerca să ghiciţi scorurile corecte ale întâlnirii FC Oradea-FC Argeş, de sâmbătă, 27 septembrie.