Mijlocaşul FC Bihor are mare căutare - Cristi Andor, ofertat de mai multe echipe
Cu toate că situaţia lui FC Bihor este critică, cel mai emblematic jucător al echipei, căpitanul Cristian Andor, are mare căutare. Nu mai puţin de patru echipe sunt interesate de serviciile jucătorului orădean.
Talentul mijlocaşului de 26 de ani nu a trecut neobservat de către echipele cu care s-a duelat în această primă parte a sezonului. Astfel, formaţii precum Universitatea Cluj sau FC Braşov, ultima cu gânduri clare de promovare, doresc transferul acestuia în cel mai scurt timp. Chiar şi o echipă din prima ligă a Ungariei, Honved Budapesta, l-a căutat pe Andor. Totuşi, fotbalistul nu se pripeşte în a lua o decizie, deoarece pe fir se află şi o formaţie din Liga I, CFR Cluj-Napoca, iar visul lui Cristi este de a juca pe prima scenă a fotbalului românesc. Fotbalistul a recunoscut interesul echipei de sub Tâmpa într-un interviu pentru Monitorul Expres. "Am discutat cu cei de la FC Braşov şi a rămas să dau un răspuns după Anul Nou. Acum plec în Anglia, unde locuiesc părinţii mei, iar când mă voi întoarce voi da un răspuns. Este adevărat că mai am şi alte oferte, şi din Liga 1, şi din Liga a 2-a, dar şi din Ungaria. FC Braşov este o echipă care şi-a propus promovarea, este o echipă de tradiţie în fotbalul românesc, astfel că oferta lor este de luat în seamă. Am înţeles că la Braşov se doreşte promovarea cu orice preţ. Orice jucător vrea să joace la un nivel mai înalt. Prioritar pentru mine este un transfer în Liga 1, dar dacă nu se vor concretiza discuţiile, voi lua în calcul oferta Braşovului", a declarat Cristi Andor.
"Am trăit din banii părinţilor"
Jucătorul a fost transferat la FC Bihor iarna trecută de la CS Oşorhei, dar de zece luni nu a încasat niciun salariu. Cu toate acestea Andor se află sub contract cu roş-albaştrii până la finalul acestui sezon, dar preşedintele Mircea Fodor a promis tuturor componenţilor echipei că, dacă îşi vor găsi alte înţegeri, li se va da drumul să plece. "Ce poţi să mai spui când nu eşti plătit de 10 luni... Vă spun sincer că eu am trăit în toată această perioadă din banii părinţilor. Nu ai cum să faci performanţă în asemenea condiţii. Sâmbătă am jucat un meci cu echipa suporterilor orădeni, iar la final, preşedintele clubului ne-a spus că toţi jucătorii care avem oferte să le acceptăm, pentru că el ne va da actele. Voi renunţa la cele 10 salarii, doar să fiu lăsat să plec liber de contract. Voi analiza atent toate ofertele, pentru că nu vreau să mai trăiesc asemenea situaţii în care am fost puşi noi, jucătorii. Îmi doresc din tot sufletul ca FC Bihor să-şi continue activitatea", a conchis mijlocaşul orădean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.