48 de copii, fete şi băieţi au luat startul la ediţia 2015 a Cupei de vară "Voinţa", turneu de tenis desfăşurat recent pe cele 10 terenuri ale Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea.

Antrenorii şi instructorii clubului: Nagy Judit, Ina Danciu, Mucenic Chirilov, Ioan Temian, Nicolae Matache, Alexandru Stohor, Cătălin Gherdan, Nemes Jozsef au dorit, prin organizarea acestei competiţii, să vadă nivelul de pregătire a sportivilor în vedere legitimării lor, pentru a participa apoi, cu acte în regulă, la turneele oficiale din calendarul Federaţiei Române de Tenis.

S-a optat pentru sistemul turneu, pentru ca jucătorii să dispute cât mai multe partide. Alături de cei care se pregătesc la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea au fost prezenţi şi sportivi de la Marghita, Salonta, Beiuş, Şuncuiuş. Meciurile au fost deosebit de disputate. Mulţi dintre competitori fiind la primul lor turneu, n-au lipsit nici lacrimile, emoţiile fiind mari şi în rândul părinţilor şi bunicilor veniţi să-i încurajeze pe  micii tenismeni.  Am văzut în tribune chiar şi un "Go Tudor" pe un format AII, care  ne-a dus cu gândul la turneul de la Wimbledon, disputat în aceste zile la Londra.

Jucătorii au fost împărţiţi pe niveluri de pregătire, grupele fiind mixte. Fetele au fost, până la urmă, cele care şi-au adjudecat cele mai multe victorii lucru confirmat şi de clasamentul final al Cupei de vară "Voinţa":

Categoria minitenis: 1. Ştefan Ţiplea 2. Georgiana Lal 3. Oliver Negrea 4. Darius Ţing;

Categoria copii nivelul I: 1. Boglarka Popovici 2. Antal Patrik 3. Alexandra Codreanu 4. Carla Groza;

Categoria copii nivelul II: 1. Anamaria Coroiu 2. Andrei Ionuţ Saray 3. Sorana Curtui 4. Alexandru Ionuţ Mihele;

Categoria juniori I: 1. Crina Buibaş 2. Andrei Moza 3. Oana Radu 4. Robert Ene;

Categoria juniori II: 1. Vari-Kakas Andor 2. Farkas-Paul Szabolcs 3. Veronica Isai. 4. Adrian Chişe.

Cei de pe primele locuri au fost premiaţi cu diplome, cupe şi cadouri. Un cuvânt de apreciere trebuie adus tehnicienilor Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea care au fost alături de micii tenismeni pe parcursul celor două zile ale turneului, asumându-şi de multe ori, pe lângă rolul de antrenor şi pe cel de arbitru, iar uneori trebuid să cocheteze cu cel de psiholog când lacrimile i-au învins pe începătorii într-ale sportului alb, dovedindu-se mai tari decât adversarul din teren.