Cei mai tineri spadasini de la CS Crişul Oradea vor participa, în perioada 23-27 iunie, la Campionatului Naţional de spadă pentru copii atât la masculin, cât şi la feminin, care se va desfăşura la Constanţa. Antrenorul emerit Ille Nicolae, care a deplasat un lot format din 20 de copii, speră să se întoarcă de la malul mării cu 4-5 medalii.

"Sperăm să avem o comportare cât mai bună la Constanţa, unde vom pleca cu 20 de copii, şi sperăm să ne întoarcem cu 4-5 medalii. Cele mai mari speranţe se leagă la masculin de Biro David, argint anul trecut, Dominic Olar, medaliat cu bronz în 2010, în vreme ce la feminin aştept rezultate bune de la Ana Handlery, medaliată cu bronz anul trecut, şi Bianca Benea, campioană cu echipa anul trecut", ne-a declarat antrenorul Nicolae Ille. Crişul Oradea speră să puncteze şi în concursul pe echipe, acolo unde au de apărat titlul na?ional obţinut de echipa de fete şi medalia de bronz a băieţilor." Este greu de pronosticat un rezultat în concursul pe echipe, deoarece acestea s-au schimbat faţă de anul trecut. Unii copii au ieşit din categorie, fiind înlocuiţi de alţii", a mai spus Ille.