O partidă extrem de interesantă, mai cu seamă privită prin prisma formei sportive pe care o traversează ambele echipe, se va desfăşura astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul bucureştean din Cartierul Pantelimon. Partida contează pentru runda a 35-a din Liga a II-a.

Seria de 6 jocuri consecutive fără înfrângere reuşite de Luceafărul vorbeşte despre forma sportivă pe care o are echipa pregătită de Cristian Lupuţ. Cu absolut nimic mai prejos nu este formaţia din Capitală, antrenată de priceputul antrenor Laszlo Balint, care vine la acest joc după trei victorii consecutive, parcurs pe care doar Chindia Târgovişte, favorită la promovare, îl mai are. În ultima rundă, atât Metaloglobus (6-0 cu Pandurii), cât şi Luceafărul (1-0 cu Daco-Getica) au obţinut victorii care, în mare măsură, le asigură liniştea pentru acest final de campionat. Bucureştenii ocupă locul al 8-lea cu 43 de puncte, cu 3 mai mult decât Luceafărul, a 11-a clasată.

„Echipă echilibrată, cu un joc solid”

Deşi are sub mână o echipă pe val, victoriile cu Sportul Snagov, CS Baloteşti şi Pandurii vorbind despre asta, Laszlo Balint este conştient că astăzi va avea drept adversar o echipă puternică. „Luceafărul Oradea vine după o serie de şase meciuri fără înfrângere, trei victorii şi trei remize, traversează o perioadă bună în ceea ce priveşte rezultatele, dar mai presus de asta, practică un joc solid, au o echipă echilibrată, din care se remarcă jucători precum Vasile Pop, Paraschiv, Oros sau Dulca. Prin urmare, suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci dificil, însă am convingerea că putem decide jocul în favoarea noastră, dacă vom evolua la nivelul pe care l-am arătat în repriza secundă din meciul cu Pandurii. Băieţii au înţeles că pentru a menţine prin rezultate momentul bun, trebuie să confirmăm prin atitudine bună, seriozitate şi disciplină, în fiecare zi la antrenamente, dar mai ales la meciurile oficiale", a declarat pentru liga2.prosport.ro Laszlo Balint, antrenorul lui Metaloglobus.

Andrei Ionescu, speranţa de altădată, s-a accidentat

O altă veste bună pentru bihoreni, chiar dacă vorbim aici despre problema medicală a unui adversar, este accidentarea lui Andrei Ionescu, marea speranţă a fotbalului românesc din urmă cu aproximativ 10 ani. Olteanul are o problemă la genunchi, care probabil îl va scoate din circuit pentru tot restul sezonului.

Aşadar, un meci în care nu se poate spune că echipa gazdă este favorită certă, cotele date de casele de pariuri confirmând acest aspect. Dacă bihorenii au 3,25 cotă, gazdele au aproape 2, semn că nu le va fi uşor, în ciuda faptului că sunt în formă, mai ales după ce în iarnă l-au adus pe bancă pe Laszlo Balint, dar şi câţiva jucători interesanţi. În turul campionatului „luceferii” s-au impus la scor de neprezentare (3-0).

Celelalte jocuri ale etapei sunt:

Astăzi, ora 11.00

Metaloglobus Bucureşti - Luceafărul Oradea

Astăzi, ora 12.00

CS Baloteşti - Energeticianul

Astăzi, ora 13.00

Sportul Snagov - ASU Poli Timişoara

Astăzi, ora 16.00

Farul Constanţa - Daco-Getica Bucureşti - DigiSport 1, TelekomSport 1, LookSport

Astăzi, ora 18.00

UTA Arad - Aerostar Bacău

ACS Poli Timişoara - FC Argeş 

Dacia Unirea Brăila - CS Mioveni

Mâine, ora 18.00

Academica Clinceni - Universitatea Cluj - DigiSport 1, TelekomSport 1, LookSport

Mâine, ora 20.00

Ripensia Timişoara - Petrolul Ploieşti - DigiSport 1, TelekomSport 1, LookSport

Ieri, după închiderea ediţiei, s-a jucat meciul Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgovişte.

CLASAMENT

 

1. Academica Clinceni     34      25      2        7        69-21 77

2. Chindia Târgovişte      34      23      7        4        69-31 76

------------------------------------------------------------------

3. Universitatea Cluj         34      22      6        6        80-26 72

-------------------------------------------------------------------

4. Petrolul Ploieşti  34      21      5        8        68-33 68

5. Sportul Snagov  34      19      7        8        51-33 64

6. FC Argeş 34      18      8        8        48-27 62

7. CS Mioveni       33      14      7        12      46-37 49

8. Metaloglobus     34      13      7        14      39-51 46

9. Ripensia Timişoara      34      12      9        13      41-46 45

10. UTA Arad       34      12      8        14      50-54 44

11. Luceafărul Oradea     35      11      10      14      44-57 43

12. ASU Poli Timişoara   34      11      9        14      33-32 42

13. Farul Constanţa         34      13      3        18      43-54 42

14. Daco-Getica    34      9        12      13      45-51 39

15. Pandurii Târgu Jiu      34      10      8        16      54-60 38

------------------------------------------------------------------------

16. ACS Energeticianul    34      8        12      14      41-47 36

17. Aerostar Bacău          34      10      5        19      52-60 35

18. ACS Poli Timişoara   34      6        8        20      28-59 26

19. CS Baloteşti     34      6        6        22      25-71 24

20. Dacia Brăila     34      4        7        23      28-104         19     

 Primele două clasate promovează direct, iar locul al 3-lea va juca baraj cu ocupanta poziţiei a 12-a din Liga I. Ultimele 5 retrogradează în Liga a III-a.