Este un împătimit al sportului, a practicat sportul în tinereţe şi mereu a susţinut diferite acţiuni sportive, dar şi diverse activităţi din viaţa cultural-sportivă a urbei natale, Beiuş. Este Adrian Bârz, cel care s-a implicat recent şi în promovarea fotbalului pe teren redus, organizând un campionat local de minifotbal, care a "prins" printre locuitorii din Depresiunea Beiuşului, nu mai puţin de 15 echipe participând la Cupa Tornado a Municipiului Beiuş.

 

Şcoala primară la poalele Munţilor Atlas

Născut în 1969, Adrian Bârz a avut o copilărie nu doar frumoasă, ci şi palpitantă, anii de şcoală primară petrecându-i în peisajul exotic al Marocului, una dintre cele mai fascinante ţări africane. Plecat cu părinţii în Maroc la mijlocul anilor 80, Adrian Bârz a fost elev la şcoala din oraşul Taza între anii 1977-1980, patronată de o misiune catolică franceză, având ca profesori cadre didactice bine pregătite, unele sosite tocmai din insula Madagascar, graţie cărora a ajuns să dobândească nu doar cunoştinţe temeinice, dar şi să vorbească fluent limbile franceză şi arabă. Tânărul beiuşean a petrecut clipe magnifice în această perioadă, timp în care a vizitat deşertul marocan, a văzut beduini şi şi-a bucurat ochii cu priveliştea de vis a munţilor Moyen Atlas. Apoi, după absolvirea liceului în România, între anii 1990-1991 a urmat cursurile şcolii postliceale BTS, din Paris. Aşadar, o copilărie şi o adolescenţă încărcate de mister şi aventură, pe care mulţi copii o trăiesc doar în romane sau în filme. A practicat sportul, n-a fost un campion, dar a rămas legat pe vecie de acesta şi, pe măsura trecerii timpului, a sprijinit foarte multe activităţi sportive, echipe, acţiuni culturale şi artistice. Prin muncă tenace şi seriozitate, a reuşit să ajungă la o situaţie financiară bună, dar spre deosebire de alţii, mereu a fost sensibil la cerinţele sportivilor şi ale sportului. Astfel, o îndelungată perioadă a fost unul dintre susţinătorii echipei de fotbal Poiana Budureasa, a susţinut echipa Presei bihorene, căreia i-a pus la dispoziţie un set de echipament complet, a sprijinit diverse acţiuni culturale şi sportive desfăşurate în ultmii ani în Beiuş. Pizzeria Tornado se bucură de popularitate printre beiuşeni, nu doar pentru preparatele culinare excelente sau calitatea ireproşabilă a serviciilor, ci şi pentru serile agreabile de la sfârşit de săptămână, vineri desfăşurându-se un program de karaoke, iar sâmbătă, activitate de club.

 

Competiţie fotbalistică de succes

Una dintre cele mai populare competiţii fotbalistice din Beiuş, Cupa Tornado a Municipiului Beiuş, se desfăşoară în fiecare săptămână la baza sportivă, 15 echipe zonale înscriindu-se la start, nu neapărat pentru premiile puse-n joc, cât pentru plăcerea de a juca fotbal, de a tranşa într-un spirit desăvârşit de fair-play diversele dispute de orgolii între prieteni. Echipele participante beneficiază de condiţii excelente de joc şi recuperare. Astfel, jucătorii au acces la vestiare şi la duşuri, achitând doar 35 de lei per echipă până la ora 18.00, şi 50 de lei după această oră, tarife mai mult decât modice, adecvate însă perioadei de criză. Mai mult, pentru a-şi împlini o dorinţă mai veche, Adi Bârz se ocupă din acest an şi de o grupă de pitici care doresc să înveţe tainele jocului cu balonul rotund, pregătind o grupă de copii la baza sportivă proprie.

Iată că se poate să conduci o afacere, sa te implici în viaţa socială a urbei natale, să sprijini sportul şi să ofere concetăţenilor modalităţi plăcute de a petrece timpul liber, fie practicând sportul, fie relaxându-se într-o locaţie deosebită.