La Beiuș, evenimentul sportiv al săptămânii trecute a fost Memorialul „Francisc Matei” la triatlon, concurs atletic ajuns la ce-a de-a opta ediție și adresat elevilor din ciclurile primar și gimnazial de la instituțiile de învățământ din Beiuș și din comunele învecinate.

Născut în 1913, la Balc, Francisc Matei a absolvit Institutul Superior de Educație Fizică din București în 1936, an în care a participat, ca gimnast, la Olimpiada de la Berlin. Francisc Matei a fost și arbitru național și internațional de atletism. Ca dascăl la colegiul vulcanian, între 1958 și 1973, a avut rezultate deosebite în activitatea de antrenorat, numeroși elevi de-ai săi devenind campioni republicani de atletism. Dintre campionii care au atins înalta performanță sub îndrumarea renumitului antrenor beiușean, se numără: Ioan Mãrculescu, Geta Bulc, Carol Olah, Vasile Obreja, Vasile Mureșan, Gheorghe Popa-Bota, Viorel Boiț, Ilie Puia, Milu Raț, Vasile Marcu, Vanda Tempeanu, Bernard Walter, Dorel Mititelu sau Marcel Coroiu.

Reputatul sportiv, antrenor și dascãl Francisc Matei a trecut în eternitate în anul 2003, fiind înmormântat la Beiuș, în Cimitirul din Deal.

De-a lungul prodigioasei sale cariere, Francisc Matei a primit mai multe medalii și diplome din partea din partea Consiliului de Stat, a Federației Române de Atletism și a Ministerului Tineretului și Sportului. Și concitadinii și-au arãtat prețuirea fațã de întreaga sa activitate pusã în slujba sportului și educației, lui Francisc Matei fiindu-i decernat titlul de Cetãțean de Onoare al Beiușului, în anul 1999, iar din 2009 stadionul municipal îi poartã numele. Mai mult, foștii sãi colegi sau elevi organizeazã, începând din 2012, Concursul de triatlon „Francisc Matei”, dedicat elevilor din învățământul primar și gimnazial. La cea de-a opta ediție a  Memorialului „Francisc Matei”, au participat Coralia Ursuț, nepoata regretatului antrenor și sportiv, ea însăși profesoară de educație fizică și sport, cadre didactice și aproximativ 170 de elevi reprezentând paisprezece unități de învățământ din Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet, Remetea, Tărcaia, Finiș, Budureasa, Uileacu de Beiuș, Răbăgani și Roșia.

Deschiderea ediției din acest an a Memorialului „Francisc Matei” a fost anunțată de Coralia Ursuț, care le-a urat succes tuturor elevilor înscriși la startul competiției, tinerii sportivi întrecându-se, apoi, în cadrul a trei probe: alergare viteză, alergare rezistență și săritura în lungime.

După o competiție palpitantă, câștigătorii ediției cu numărul opt a Memorialului „Francisc Matei” au fost următorii: Tania Bolojan (de la Școala Gimnazială Roșia) și David Tocoian (Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș), la clasele I-II; Brigita Chirea (Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș) și Luca Beleag (Școala Gimnazială Finiș), la clasela III-IV; Georgiana Cucu (Școala Gimnazială Nucet) și Lucas Niculuț (Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș), în întrecerea elevilor din clasele V-VI; Mădălina Popa (Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș) și Adrian Gherman (Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș), la clasele VII-VIII.

La finalul întrecerii atletice menționate, profesorul vulcanist Cristian Dărăban a subliniat, în numele organizatorilor, că scopul Memorialului „Francisc Matei” – promovarea sportului juvenil – a fost atins, ediția din acest an depășindu-le, ca amploare și rezultate, pe cele anterioare.