După trecerea în neființă a marelui fotbalist beiușean Dumitru Ile, eveniment trist care s-a petrecut la 23 iulie 2020, foștii colegi de la Colegiul Național ˝Samuil Vulcan˝ Beiuș au redenumit cupa de iarnă la minifotbal pe care o organizează, dedicând-o memoriei regretatului sportiv.

 

Începând din acest an, Clubul Sportiv Bihorul Beiuș s-a implicat în organizarea Memorialului fotbalistic ˝Dumitru Ile˝, alături de câțiva entuziaști ai fenomenului sportiv local precum Ionel Bondor, Jeno Ferko și Ioan Popa-Bota și, desigur, sub egida Asociației Județene de Fotbal Bihor.

La startul primei ediții a Memorialului ˝Dumitru Ile˝, care a avut loc sâmbătă, 4 iunie, la Sala de sport din incinta Stadionul Municipal ˝Francisc Matei˝, s-au aliniat patru echipe formate din elevi de gimnaziu de la școlile din Budureasa, Curățele, Finiș și Remetea, cărora li s-au alăturat beiușenii de la Clubul Sportiv Școlar Nr. 3 Samuil Vulcan.

În urma unor partide viu disputate, de câte 20 de minute, în faza finală s-au calificat formațiile din Curățele, Finiș, Remetea și Budureasa. În finala mică, echipa școlii din Finiș a învins-o – scor 6 la 2 – pe cea din Curățele, în timp ce, finala mare a fost câștigată de Școala Gimnazială Remetea, care s-a impus cu 2 la 1 în fața celor de la Budureasa, cucerind astfel trofeul celei dintâi ediții a Memorialului fotbalistic ˝Dumitru Ile˝.

Organizatorii au acordat și câteva premii speciale, titlul de cel mai bun jucător revenindu-i lui Șerban Cornea, din Remetea, Alexandru Ciocan (Budureasa) a fost desemnat cel mai tehnic jucător, iar titlul de cel mai bun portar al turneului i-a fost acordat lui Teodor Dume, de la CSS Nr. 3 ˝Samuil Vulcan˝.

Pentru concluziile întrecerii de minifotbal dedicate lui Dumitru Ile, i-am solicitat un scurt interviu directorului CS BIHORUL Beiuș, Silviu Odobasianu:

˝A fost un turneu bun, o căutare de tinere talente, mai ales că a fost organizat în memoria probabil celui mai talentat jucător dat vreodată de zona Beiușului, regretatul Dumitru Ile.

Prin urmare, scopurile turneului au fost descoperirea de tinere talente și promovarea sportului printre elevi, în general, și a fotbalului în special.

Clubul Sportiv BIHORUL Beiuș mai organizează competiții de fotbal similare, precum cele dedicate comemorării altor valori ale sportului beiușean: Traian Ganea sau Nicolae Mihalcea. Probabil că vom organiza și alte asemenea turnee sportive, scopul nostru fiind să dezvoltăm acest gen de acțiuni˝.

Dumitru Ile s-a născut la 18 martie 1959, în localitatea Finiș. A jucat fotbal la Cetatea Finiș, CF Bihorul Beiuş, Oţelul Ștei, FC Bihor Oradea (în Divizia A), Gloria Reșița și Unirea Alba Iulia. A evoluat în 139 de partide pe prima scenă a fotbalului românesc, marcând 29 de goluri. S-a retras din activitate în 1989. A antrenat, timp de mai mulți ani, echipele de juniori ale Beiușului, câștigând, în perioada 1998-2002, de patru ori campionatul județean de fotbal.