Sezonul atletic în aer liber 2008, probe pe pistă, a ajuns la final, odată cu disputarea etapei finale a Campionatului Naţional pentru juniori I. La competiţia găzduită de Stadionul Dinamo din Bucureşti s-au evidenţiat din nou atleţii orădeni, aceştia reuşind să-şi adjudece trei medalii.

Victorios cu trei zile mai devreme şi la juniori II, unde a devenit campion naţional la aruncarea ciocanului, Mehes Alexandru şi-a dublat succesul, cucerind titlul naţional şi la juniori I. Astfel, cu o aruncare ce a măsurat 61,46 metri, la fel ca şi cea de la juniori II, sportivul legitimat la CS Crişul, unde este pregătit de Livia Mehes, s-a impus la aruncarea ciocanului de 7,260 kg, încheind un sezon fast, cu multe rezultate deosebite. Performanţa lui Mehes n-a fost singulară, un alt sportiv în formă excelentă, Silviu Uivaroşan (CSU-LPS Bihorul), pregătit de Mariana şi Virgil Preda, reuşind să se impună la săritura în lungime, cu 7,08 m. În aceeaşi probă, dar la feminin, Hallai Erika (CSU-LPS) s-a clasat pe locul VI, cu 5,91 m. Colegul ei de club, Lenard Norbert, a devenit vicecampion naţional, clasându-se al doilea la triplusalt, cu 15,14 m. Un alt sportiv de la CS Crişul Oradea, Matyas Jozsef, a terminat pe locul VII în proba de aruncare a ciocanului, cu 44,16 m, record personal, iar Cristian Mehes, tot de la Crişul, sportiv în vârstă de şase ani, a participat în afara concursului, reuşind să arunce ciocanul la 29,09 m.